Deşi nu s-a calificat în etapa a doua a procesului de privatizare a Operatorului Sistemului Elen de Transport al Gazelor Naturale – DESFA, Transgaz nu renunţă la greci! Vrea să se asocieze cu spaniolii de la Reganosa (calificaţi pentru depunerea ofertelor angajante) şi să reintre în procesul de privatizare.
Reamintim, Transgaz, împreună cu GRTgaz (una dintre cele două mari companii de transport al gazelor naturale din Franţa, deţinută majoritar de Engie) au depus o ofertă pentru preluarea a 66% din acţiunile DESFA, dar aceasta a fost respinsă. În aceste condiţii, Transgaz a căutat un nou partener şi a găsit firma spaniolă Regasificadora del Noroeste (Reganosa), acceptată de greci pentru etapa de depunere a ofertelor angajante. De altfel, pe 17 noiembrie, Transgaz şi Reganosa au semnat un Memorandum de înţelegere având ca scop stabilirea unor principii generale pentru analiza oportunităţii depunerii unei oferte angajante pentru DESFA.
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor va analiza, în şedinţa din 18 ianuarie, “asocierea între SNTGN Transgaz SA și compania Regasificadora del Noroeste S.A. din Spania (Reganosa) în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziție a participației de 66% în cadrul DESFA și a stabilirii modalității de Organizare și funcționare a asocierii”, se arată în Convocatorul AGEA.
Iniţial, cinci consorţii şi-au manifestat interesul de a prelua DESFA: Transgaz şi GRTgaz; Macquarie Infrastructure and Real Assets; un consorţiu format din companiile Snam (Italia), Fluxys (Belgia), Gasunie (Olanda) şi Enagas (Spania); grupul spaniol Regasificadora del Noroeste; Integrated Utility Services şi Powerglobe LLC.
Aceasta este a doua încercare de vânzare a DESFA, după ce un acord anterior cu compania SOCAR din Azerbaidjan a eşuat din cauza unor neînţelegeri legate de tariful gazelor naturale. Potrivit Agenţiei pentru Privatizare a statului elen (TAIPED), valoarea tranzacţiei este estimată la 400 de milioane de euro.


