Criza economică nu şi-a spus, încă, “ultimul cuvând”. Mari grupuri internaţionale concediată angajaţi, peste tot în lume.
Grupul japonez de electronice Toshiba a anunțat că va reduce la jumătate numărul angajaților din divizia de televiziune, până la 3.000, potrivit planurilor de restructurare ale unității, notează BBC.co.uk. Schimbările prevăd totodată închiderea a două din cele trei facilități de producție TV de peste ocean.
Oficialii Toshiba spun că grupul se va concentra pe piețele emergente, inclusiv Asia și Africa, și va pune capăt vânzărilor din „regiunile neprofitabile”.
Toshiba, ca de altfel și alți producători japonezi de televizoare, a fost afectată de încetinirea cererii, scăderea prețurilor și de creșterea concurenței.
Divizia de produse digitale a companiei, care include producția de TV, a înregistrat pierderi de 16,3 miliarde yeni (166 milioane dolari), în anul financiar încheiat la 31 martie, comparativ cu o pierdere de 3,3 miliarde yeni în anul anterior.
Toshiba a anunțat într-un comunicat că schimbările au fost orientate „spre îmbunătățirea profitabilității și consolidarea afacerilor”.
Firma a anunțat ca va separa activitatea de TV de cea de produse și servicii digitale și va fuziona cu Toshiba Home Appliances Corporation.
Toshiba precizează că își va muta resursele spre a realiza un ecran plat de mari dimensiuni de înaltă definiție (HD) 4K LCD, ”sector în care este așteptată o creștere a cererii”.
De altfel, cei mai importanți producători la nivel mondial s-au uitat la acest segment, Panasonic și LG din Coreea de Sud numărându-se printre producătorii care au lansat televizoare ultra HD.
Decizia Toshiba de a se concentra pe tehnologie, vine, de asemenea, după ce Japonia vrea să devină prima țară care difuzează programe 4K pe satelit din 2014, la timp pentru Cupa Mondială de fotbal. La începutul acestui an, o companie japoneză de telecomunicații a menționat că face teste pentru a încerca să dovedească faptul că rezoluția video 4K ar putea fi transmise de pe internet la televizor.
Şi Siemens concediază angajaţi
Grupul Siemens va concedia 15.000 de angajaţi, adică 4% din personalul total, noul CEO Joe Kaeser suplimentând restructurările pentru a consolida poziţia grupului german în raport cu principalii concurenţi, General Electric şi ABB. Siemens are 370.000 de angajaţi la nivel global, transmite Bloomberg.
Aproximativ jumătate dintre concedierile anunţate au fost deja implementate, restul fiind în curs de negociere cu sindicatele. Programul include şi pensionări anticipate.
Iniţial, Siemens intenţiona să renunţe la 8.000 de angajaţi, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.
Fostul CEO al Siemens, Peter Loescher, a fost demis după ce compania a anunţat în luna iulie că nu va atinge ţinta de profitabilitate pentru anul viitor, de 12% din vânzări, care presupune şi reducerea costurilor cu 6,3 miliarde euro, notează Mediafax.
Analiştii anticipează că Siemens va înregistra în acest an un provizion de 1 miliard de euro pentru a acoperi cele 15.000 de concedieri.
Siemens are 60 de divizii şi produce trenuri, turbine pe gaz, aparatură medicală, automatizări pentru fabrici şi alte utilaje şi echipamente industriale.
În Germania vor fi afectaţi 2.000 de angajaţi ai diviziei industriale a Siemens, 1.400 de salariaţi de la divizia de energie şi alţi 1.400 de la divizia de infrastructură. Alţi 200 de angajaţi din rândul personalului administrativ vor părăsi compania anul viitor.
Kaeser a preluat postul de CEO în luna august, după ce a fost 7 ani director financiar executiv la Siemens. Prestaţia predecesorului său a fost pătată de o scădere cu 22% a acţiunilor în timpul unui mandat de 6 ani.
Fitch a retrogradat în luna august ratingul Siemens, agenţia acuzând declinul accelerat al marjelor de profit ale companiei în cel mai recent trimestru încheiat şi progresul insuficient al programului de restructurare. Fitch a apreciat atunci că numirea lui Kaeser reprezintă „o evoluţie pozitivă”.



