Acasă MediuDezvoltare Durabila „Toleranță” în pădure

„Toleranță” în pădure

de L M

lemnRăzboiul dintre autorități și industria lemnului este pe cale să se încheie, Ministerul Mediului promovând un proiect de ordin ce are ca scop înlăturarea situațiilor exagerate reclamate de industria de profil – introducerea toleranțelor la măsurarea lemnului. Este singurul punct unde autoritățile au dat înapoi, restul sancțiunilor rămânând așa cum au fost promovate prin OUG nr. 51/2016.

Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2016, prin care s-au adus modificări și completări la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, a aprins mari dispute între autorități și industria lemnului. Mai exact, punctul prin care se sancționează „transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punctul de vedere al volumului, al speciei, al numărului de piese sau al diametrului acestora cu datele înscrise în avizul de însoţire. Volumul aferent pieselor care nu corespund ca specie, diametru şi lungime cu cele înscrise în avizul de însoţire se confiscă”.

Potrivit tuturor reprezentanților industriei lemnului, lipsa unor toleranțe în măsurarea lemnului, prezente în toate legislațiile europene și normele de profil, au determinat abuzuri din partea organelor de control, care au confiscat atât lemnul, cât și mijlocele de transport aferente, pentru diferențe de volum de material lemnos nesemnificative. Industria lemnului, de la cei ce se ocupă de administrarea și exploatarea lemnului din pădure și până la cei din industria mobilei, au protestat vehement împotriva acestei prevederi, pe care au considerat-o abuzivă. „Toleranțele, în legislațiile țărilor europene, este de 3%-5%. Măcar 3% să ne dea și nouă”, au susținut aceștia.

În cele din urmă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a promovat un proiect de ordin de ministru referitor la completarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea SUMAL, obligaţiile utilizatorilor SUMAL, precum şi structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 837/2014. Prin acesta se introduce „toleranța medie admisă la determinarea volumului lemnului rotund, la care trasabilitatea este urmărită prin SUMAL”.

Astfel, sub 50 de piese, toleranța este de 4%, pentru 50-99 piese, toleranța este de 3%, iar de la 100 de piese toleranța scade la 2%.

Toleranțe acoperitoare

Cred că aceste toleranțe s-ar încadra în norme și ar fi acoperitor pentru industria noastră. Nu poți stabili volumul exact pentru alte produse, darămite pentru un arbore, care nu are formă regulată”, a declarat Gabriel Stanciu, președintele Asociației Administratorilor de Păduri. Potrivit acestuia, mai multe organizații profesionale și patronale din industria lemnului au solicitat Ministerului Mediului completarea legislației cu introducerea acestor toleranțe. „Pentru acest proiect nu am fost consultați direct, dar actul normativ este în dezbatere publică acum, ceea ce este foarte bine”, a completat Gabriel Stanciu.

din aceeasi categorie