Acasă MediuDezvoltare Durabila Timbrul de mediu ar intra în carburant

Timbrul de mediu ar intra în carburant

de L M

Pompa carburantiAutorităţile intenţionează să înlocuiască timbrul de mediu cu o taxă pe consumul de combustibil, care să fie de aproximativ 2 lei pe fiecare plin, la care să se adauge o impozitare diferenţiată a maşinilor în funcţie de norma de poluare a motorului, a anunţat joi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

„Da, timbrul de mediu este ilegal, cum au fost şi toate celelalte dinainte. Aşa a fost declarat de către Curtea Europeană de Justiţie, dar timbrul actual mai are o problemă, şi anume faptul că el nu taxează corect poluarea”, a declarat ministrul Mediului, la Salonul Autor Bucureşti şi Accesorii de la Romaero Băneasa, informează Agerpres.

„Ar trebui să fie un timbru de poluare care să taxeze poluarea pe principiul „Poluatorul plăteşte”. Din punctul meu de vedere, şi asta este ceea ce am discutat la nivelul Grupului de lucru, acest timbru de mediu în forma actuală trebuie abrograt, dar trebuie înlocuit cu altceva. Una dintre variantele pe care noi am luat-o în calcul şi pe care Ministerul Mediului a propus-o Grupului de lucru a fost o taxare a consumului de combustibil, şi atunci fiecare este taxat echitabil în funcţie de cât rulează, cât consumă. Vorbim despre un pachet în doi piloni: pe de o parte, taxarea combustibilului folosit cu o sumă mică, undeva la 2 lei pe fiecare plin de combustibil, şi pe de altă parte, o impozitare diferenţiată a autovehiculelor în funcţie de norma de poluare a motorului. Asta este propunerea noastră, dar Parlamentul este suveran şi va decide dacă se ia în considerare această propunere sau nu”, a explicat Pașca Palmer.

Totodată, ministrul a subliniat faptul că, în prezent, se lucrează la un punct de vedere referitor la propunerea de eliminare a timbrului de mediu, considerând că în forma sa actuală această taxă trebuie eliminată, dar în acelaşi timp înlocuită cu altceva.

La începutul lunii iunie 2016, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) s-a pronunţat în cazul unei cereri de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 24 noiembrie 2014, primită de Curte la 18 decembrie 2014, în procedura Vasile Budişan împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj. Conform Hotârârii CEJ, această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Budişan, pe de o parte, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, pe de altă parte, cu privire la o taxă pe care Budişan a trebuit să o plătească pentru a înmatricula în România un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru.

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că: nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă; se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”, se arată în decizia CEJ.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2016, suma colectată la Fondul pentru mediu din taxa de timbru pentru autovehicule s-a ridicat la 168 milioane de lei.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană, ca măsură împotriva importurilor masive de mașini foarte vechi din UE. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

din aceeasi categorie