Acasă Economie Tender face ecografie la subsolul României

Tender face ecografie la subsolul României

de GM

Compania Prospecţiuni Bucureşti, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender (foto), are contractată întreaga sa capacitate pentru al doilea semestru al anului. Compania va realiza lucrări de prospectare seismică 2D şi 3D pentru giganţi interni şi internaţionali precum Petrom, Romgaz, Chevron sau Petrofac. Lucrările vor acoperi aproape întreaga ţară. Compania Prospecţiuni este cel mai important activ al Grupului Tender.

Potrivit raportului semestrial al societății, în această perioadă Prospecțiuni lucrează pentru Romgaz (3D Transilvania Centru, Transilvania Sud şi Muntenia, 2D Moldova şi Muntenia ), Petrom (3D Cartojani şi Vata-Aluniş), compania americană Petrofac (3D Bălteni şi Colibaşi), Aurelian (3D Brodina), Chevron, companie ce caută gaze de şist (2D Dobrogea).

În prima parte a anului a finalizat achiziţia de date seismice 2D şi 3D pentru clienţii Petrom (Giurgiu, Roeşti-Băbeni şi Roşiori) şi Romgaz (Moldova Sud).

Potrivit unui director din cadrul companiei de stat Romgaz, compania are nevoie de datele seismice pentru a vedea exact care este potenţialul în hidrocarburi al zonelor vizate. Sursa nu a precizat dacă este în căutarea resurselor convenţionale de gaze sau a celor de şist, menţionând doar că este vorba despre „hidrocarburi”.

“Prospecţiuni ne face o ecografie a subsolului pentru a şti exact unde să săpăm sondele experimentale”, a precizat sursa, citată de Economica.net.

Prospecţiuni mai are lucrări de evaluare seismică şi în Maroc, Georgia sau Bulgaria.

„În perioada următoare vom participa la toate licitaţiile de lucrări seismice care vor avea loc în România, Bulgaria, Georgia, Serbia, pentru companii precum, Petrom, Romgaz, NIS, MOL, Clara, Overgaz ”, se arată în raportul companiei.

Prospecţiuni a înregistrat un rezultat negativ de 10 milioane de lei în prima jumătate a anului, faţă de 7 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul mai slab este explicat de companie prin finalizarea, anul trecut, a unor contracte mari cu Petrom şi Romgaz, dar şi prin demararea operaţiunilor în noi perimetre, pentru aceleaşi companii, activităţi ce generează cheltuieli.

Prospecţiuni este deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, care mai are afaceri în energie, industria constructoare de maşini, turism, transport aerian, farmaceutice şi imobiliare. Acesta este cotat de revista Capital cu o avere de circa 600 de milioane de euro.

din aceeasi categorie