Taxa de primă vânzare stă să se nască, dar autorităţile nu prea ştiu cum, ca să nu se trezească cu alte procese pe cap. Orice variantă avansată se consată că are probleme de constituţionalitate, mai ales că la pândă stă Uniunea Europeană, prin toate instituţiile sale, ca să taxeze neregulile.
Oricum Guvernul nu renunţă la aplicarea taxei de primă vânzare, cu explicaţia că, în acest fel, nu se mai produc discriminări între maşinile autohtone şi cele de import. Cum numărul maşinilor second-hand înmatriculate într-un an este mult mai mare decât cel al maşinilor noi, este de aşteptat ca şi sumele încasate că crească. Acest lucru nu putea fi ratat de către autorităţi, aflate într-o perpetuă foame de bani. Cert este că taxa de primă înmatriculare rămâne.
Taxă vânzător/cumpărător
Taxa de primă înmatriculare ar putea fi plătită, la vânzare, la toate maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, pentru care nu s-a făcut acest lucru, iar plata se va face de către vânzătorul autovehiculului, a declarat, marţi, 31 mai 2011, la finalul reuniunii OECMN de la Bucureşti, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. „Taxa este valabilă atât pentru maşinile din import, cât şi pentru cele autohtone”, a afirmat Borbely.
Puţin mai târziu, ministrul a revenit asupra declaraţiei şi a precizat că taxa va fi în sarcina cumpărătorului; în acest fel nu se mai încalcă prevederile constituţionale referitoare la neretroactivitatea legilor.
Coaliţia de guvernare a aprobat, pe 30 mai, extinderea taxei auto şi pentru maşinile înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, la vânzarea acestora, urmând ca Guvernul să decidă modificarea în şedinţa de miercuri. Ministrul Mediului a avansat chiar şi valoare a acestei txe, care ar urma să se reducă cu 20-30% comparativ cu cea plătită la prima înmatriculare.


