Guvernul își menține intenția de a a impozita suplimentar companiile din energie, cu cel puțin 20%, pentru profiturile obținute din extracția de resurse naturale și neprelucrate în România. Practic, este vorba de un supraimpozit la exportul de gaze naturale şi petrol.
Reamintim, în Parlament se discută în prezent OUG 64/2016, care, pe lângă liberalizarea completă a pieţei, pune problema tranzacţionării gazelor naturale extrase din România doar pe bursa Opcom, ceea ce, potrivit unor actori din piaţă, înseamnă o piedică în calea exportului.
Supraimpozitarea exportului a fost deja luată în calcul de Ministerul Finanțelor pentru perioada următoare, cu argumentul unei „restabiliri a echității”. Măsura este luată în calcul ca „principal obiectiv pe termen mediu”, transmite profit.ro.
De asemenea, impozitul aplicat companiilor din energie pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural va fi păstrat de Guvern până la finalul anului viitor, relevă proiectele de documente ale bugetului pe anul viitor.
Executivul vrea să păstreze impozitarea cel puțin până în 2020, după modelul gândit la un moment dat de Cabinetul Ponta, astfel încât la buget să fie păstrați anual aproximativ 150 de milioane de lei. Impozitul pe monopol este datorat de către operatorii de transport de energie electrică și gaze naturale (Transelectrica și Transgaz), precum și de unii distribuitori de electricitate și gaze, titulari de contracte de concesiune încheiate cu Ministerul Economiei sau cu autorități locale.
Cotele de impozitare merg de la 0,1 la 0,85 lei/MWh și sunt aplicate la veniturile rezultate din transportul și distribuția electricității și gazelor. Impozitul a fost introdus în 2013 și prevăzut să fie retras la sfârșitul anului 2015. În decembrie anul 2016, Guvernul a decis, însă, să prelungească acest impozit încă un an, până în decembrie 2016. Astfel, în document se vorbește despre continuarea aplicării OG 5/2013 privind impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, „care generează un impact pozitiv de aproximativ 150 milioane lei în 2017 și similar în 2018-2019”. Această exprimare presupune că impozitul va exista și în 2019 inclusiv.


