Acasă MediuDezvoltare Durabila SUMAL 2.0 în gura ONG-urilor

SUMAL 2.0 în gura ONG-urilor

de L M

Era greu de crezut că aplicația pentru cetățeni din SUMAL 2.0, numită „Inspectorul Pădurii”, va fi făcută mai bine decât partea pentru agenții economici. Așa că nici această aplicație nu merge, cum nu merge nici pentru ceilalți utilizatori. Partea proastă este că, dacă pentru aceștia din urmă, Ministrul Mediului și STS fac eforturi pentru remedierea situației, pentru „Inspectorul Pădurii” nu se întrevede nicio acțiune. Și cum sistemul de urmărire a trasabilității mi mult stă decât merge, WWF a cerut ca SUMAL 2.0 să fie abandonat și să fie făcut altul „mai trainic și mai frumos” – SUMAL 3.0.

Agent Green, Declic și Greenpeace acuză Ministerul Mediului că aplicația și portalul Inspectorul Pădurii asociate noului SUMAL 2.0 sunt private de informații publice cu încălcarea HG 497/2020, elementele cheie fiind secretizate și făcând imposibilă realizarea de anchete ample independente, se arată într-un comunicat de presă al organizațiilor neguvernamentale.

„Este vorba de o amputare mult mai gravă decât făcuse conducerea din anii 2017-2019 și pe care printr-o lupta consecventă alături de celelalte ONG-uri o corectasem în anul 2020. Mai precis, publicul nu mai are acces la transporturile de lemn mai vechi de 3 zile, deși sistemul stocheaza toate transporturile din 2008 încoace”, reclamă Gabriel Păun, președintele Agent Green.

„Nici ruta unui camion nu este disponibilă și nici destinația. Alertele din zonele unde lipsesc arbori au dispărut, iar fotografiile cu încărcătura, prevăzute în HG nu sunt disponibile pe noua aplicație. Pentru public este singurul mod de a distinge camioanele legale de cele care fac multiple transporturi pe zi cu un singur set de documente”, a adăugat Ciprian Galușcă, coordonator campanii păduri al Greenpeace România.

„Au dispărut complet straturile cu ariile protejate și toate pădurile virgine și potențial virgine. Nu se mai poate vedea informația privind specia de arbori transportantă, informație care a fost înlocuită cu grupe generale, precum rășinoase sau foioase. Nu apar nici măcar promisele hărți de înaltă rezoluție”, a încheiat Antoniu Bumb, coordonator campanii păduri al Declic.

Cu toate acestea, ONG-urile semnatare vor ca programul informatic să fie aplicat, chiar dacă produce mari neajunsuri agenților economici. „SUMAL 2.0 este la început și are probleme rezolvabile din punct de vedere al programării. Aceste probleme trebuie rezolvate urgent fără alterarea HG-ului, așa cum susțin unii jucători de pe piață care sunt mai degrabă speriați că noul SUMAL este capabil să stopeze tăierile ilegale atunci când va fi complet operațional și transparent”, a adăugat Păun.

Cererile privind transparentizarea unor date privind transporturile de lemn venite din partea ONG-urilor sunt susținute de prevederile legale. Prin HG nr. 497/2020, informațiile cu caracter public care pot fi vizualizate în aplicația SUMAL 2.0 „Inspectorul Pădurii” sunt extrem de detaliate, plecând de la avizul de însoțire și traseul parcurs și până la fotografiile transportului de lemn și hărțile amenajistice.

„Transparența și trasabilitatea sunt elemente cheie în combaterea tăierilor ilegale. Atâta timp cât autoritățile au fost capable în ultimii ani să depisteze doar 1% din tăierile ilegale, credem că implicarea publicului la îmbunătățirea situației nu este doar o mână de ajutor, ci este esențială pentru stoparea dezastrului din pădurea României”, a mai spus Gabriel Păun.

În aceste condiții, organizatorii Marșului pentru Păduri – Agent Green, Declic și Greenpeace – cer Ministerului Mediului să publice de urgență, atât în aplicația mobilă, cât și la portalul „Inspectorul Pădurii”, toate informațiile de interes public garantate prin normele de aplicare ale HG 497/2020. Organizațiile cer de asemenea tragerea la răspundere a funcționarilor din minister care au girat această secretizare abuzivă, completează comunicatul.

Varianta WWF

„WWF atrage din nou atenția că, fără o nouă arhitectură a sistemului de combatere a tăierilor ilegale și, în consecință, fără un nou SUMAL 3.0, România nu va reuși să scape de exploatările ilegale”, se arată într-un comunicat de presă al WWF. Solicitarea ONG-ului vine în condițiile în care sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 2.0 „a fost lansat pe piață într-o formă netestată corespunzător și neterminată”.

„Trebuie să înțelegem că SUMAL este doar un instrument, o aplicație informatică ce nu poate face miracole cât timp întregul sistem de combatere a tăierilor ilegale este orientat greșit. Acum vindem pădurea sub forma unui volum al arborilor estimat grosier direct în pădure, înainte ca aceștia să fie tăiați, fără să ținem cont de faptul că același număr de arbori marcați poate sa aibă un volum de lemn total diferit. În plus, fraudarea declarațiilor privind cantitățile de lemn transportate este pedepsită ca infracțiune silvică doar dacă depășește pragul aberant de 10 mc/transport, ceea ce încurajează în continuare <furtul cu acte în regulă>”, susține WWF.

„Pădurea se păzește de furtul de lemn prin controale la ieșirea din pădure. Ne îmbătăm cu apă rece dacă spunem că o păzim făcând controale în al 3-lea sau al 7-lea ciclu de prelucrare a lemnului, căutând diferențe între înscrisuri și stocuri. O astfel de activitate de control este total ineficientă.” – Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri la WWF România.

În forma sa actuală, SUMAL 2.0 îndepărtează controalele de la ieșirea din pădure și riscă să risipească resursele necesare realizării unor controale reale. Prioritizarea controalelor la ieșirea lemnului din pădure și instituirea unui regim de sancțiuni care să descurajeze practicile ilegale sunt soluțiile de fond pe care le impune și Comisia Europeană, iar nerespectarea lor a dus la procedura de infringement lansată împotriva României. „Din păcate, SUMAL 2.0 nu răspunde acestor cerințe și riscă să decredibilizeze eficiența acestui instrument în fața partenerilor europeni”, spun experții WWF, care a atras în nenumărate rânduri atenția asupra acestor probleme și a făcut propuneri pentru o reformă reală a sistemului de combatere a tăierilor ilegale.

„Vom înainta Guvernului și Parlamentului petiția WWF pentru a institui de urgență legislația primară care sa susțină simplitatea, transparența și eficiența unui nou SUMAL 3.0”, completează documentul.

 

din aceeasi categorie