Fermierii îşi pot primi subvenţia pentru motorina folosită în primul trimestru din 2014 abia acum, după ce Ministerul Agriculturii a promovat ordinul prin care se stabilesc cantităţile şi valoarea exactă a ajutorului. Faţă de previziunile de la sfârşitul lunii martie, subvenţia a mai scăzut puţin, dar este ceva mai mare decât anul trecut, dar numai pentru că acciza se calculează la un curs mai mare al euro.
Ordinul nr. 994/2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului I – 2014, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare, prevede ca, pentru intervalul menţionat, vor beneficia de subvenţie 59.859.412,306 litri; valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 87.740.065,66 lei. În aceste condiţii, valoarea nominală a ajutorului de stat este 1,4659 lei/litru, faţă de 1,3991 lei/litru cât a fost subvenţia în trimestrul IV din 2013. De remarcat este faptul că şi valoarea euro la care se calculează acciza a crescut de la 4,5223 lei la 4,738 lei.
La sfârşitul lunii martie 2014, oficiali de rang înalt din Ministerul Agriculturii, din bugetul cărui se plătesc aceste subvenţii, dădeau asigurări că această creştere de acciză va fi acoperită integral, astfel că valoarea ajutorului ar ajunge la 1,51 lei/litru. „Economia” făcută de minister prin reducerea cu subvenţiei este de 2,6 milioane de lei la întreaga cantitate vizată pentru primele trei luni ale lui 2014.
Potrivit legislaţiei promovate în octombrie 2013, fondurile totale alocate din bugetul de stat pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură se ridică la 555,9 milioane de lei pentru anul 2013 şi primele trei trimestre din 2014, iar cantitatea totală de motorină estimată pentru aplicarea acestui ajutor de stat este de 410 milioane litri. Pentru anul 2013, valoarea accizei decontate a fost de 1,399 lei pe fiecare litru de motorină, ceea ce înseamnă că susţinerea accizei este de 309,395 euro/1000 litri. Nivelul standard al accizei este de 330,395 euro/1000 litri. Ceea ce conduce la o acciză ce trebuie plătită de agricultori de 21 euro/1000 litri, aşa cum prevede legislaţia comunitară.


