Acasă Stiri ExterneAfrica SUA și China au ratificat Acordul de la Paris

SUA și China au ratificat Acordul de la Paris

de L M

acord parisCele mai poluante țări, Statele Unite ale Americii și China, au anunțat, în aceeași zi, depunerea documentele de ratificare a Acordului de la Paris, privind schimbările climatice. Este de remarcat rapiditatea cu care a fost ratificat Acordul, mai ales că Protocolul de la Kyoto, ce a precedat acest document, nu a fost agreeat de către Statele Unite, iar China, parte la acea conenția, nu avea nicio responsabilitate, fiind cotată economie emergentă. UE mai lucreză la partajarea efortului de reducere a emisiilor, iar România nu are nicio poziție oficială.

„Aș dori să mulțumesc Chinei și Statelor Unite ale Americii pentru ratificarea acestui Acord – un punct de reper pe care se sprijină posibilitatea unui viitor durabil pentru fiecare națiune și fiecare persoană”, a declarat Patricia Espinosa, secretar executiv al Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice schimbare (UNFCCC), se arată într-un comunicat de presă al organizației. Ratificarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice de către China și Statele Unite ale Americii, doi producători „de top în lume” de gaze cu efect de seră, asigură premisele intrării rapide în vigoare a Acordului, susține comunicatul.

Acordul de la Paris intră în vigoare în a 30-a zi de la data la care cel puțin 55 de părți la convenție, ce totalizează cel puțin de 55% din emisiile globale totale, au depus instrumentele de ratificare la depozitarul ONU, de la New York.

Anunțul de astăzi (n.r. – 3 septembrie 2016) făcut de președintele Barack Obama și președintele Xi Jinping, de depunere a instrumentelor de ratificare la Secretarul General al ONU, aduce soldul emisiilor de gaze cu efect de seră la puțin peste 39% din totalul la nivel mondial, se arată în comunicat. În prezent, au depus intrumentele de ratificate 26 de state, mai notabile înaintea SUA și Chinei fiind Norvegia și Peru. Chiar și Somalia s-a îngrijit de ratificarea Acordului.

Amendamente la tratate-soră

China și Statele Unite au anunțat, tot astăzi, că au lucrat împreună pentru a asigura un amendament cuprinzător și ambițios la tratatul – soră, Protocolul de la Montreal, ce va fi promovat la reuniunea guvernelor de la Kigali, Rwanda, din luna octombrie, precizează comunicatul. Acest amendament are ca scop reducerea utilizării substanțelor chimice numite Hydroflurocarbons (HFC-uri), care sunt utilizate îm prezent la sistemele de refrigerare, cum ar fi aparatele de climatizare, și care au un impact semnificativ în cadrul gazelor cu efect de seră.

„Statele Unite și liderii chinezi au anunțat, de asemenea, susținerea de acțiune privind emisiile de aviație în cadrul Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), în cadrul reuniunii sale din această lună”, se mai arată în comunicat. În cadrul OACI, guvernele vor decide dacă să accepte un mecanism bazat pe măsuri de piață, care pot ajuta la încurajarea operatorilor de aeronave în vederea reducerii gazelor cu efect de seră produse de avioane. China și Statele Unite au declarat că intenționează să fie primii participanți într-o fază pilot voluntar în cazul în care decizia este adoptată de OACI.

Acordul de la Paris a fost semnat de 197 de state și este tratatul de bază privind schimbările climatice. Scopul principal al Acordului este de a reduce creșterea temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius față de era preindustrială, chiar la 1,5 grade. Acordul de la Paris este continuatorul Protocolului de la Kyoto, foarte puternic implementat în Uniunea Europeană.

UE mai stă

Stele Unite și China au anunțat, în primăvara acestui an, că își propun să ratifice Acordul în cursul lui 2016, ceea au și făcut. UE, care a fost mereu vârf de lance în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2, mai are de lucrat la documentul de ratificare. Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru Schimbări Climatice și Energie, prezent în România în luna aprilie, declara că Uniunea Europeană și-a stabilit deja ținta globală de reducere cu 40% a emisiilor CO2, față de anul 1990 până în 2030, dar că procedurile sunt mai greoaie, pentru că este vorba de 28 de state, astfel că durează mai mult.

În cele din urmă, Comisia Europeană a prezentat un pachet de măsuri menite să accelereze tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în sectoarele non-ETS (n.r. – pentru care nu este instituită o schemă de comercializare a certificatelor de emisie CO2), se arată într-un răspuns la Ministerului Mediului pentru Focus-Energetic.ro. „Pachetul de măsuri conține: două propuneri de Regulamente privind țintele obligatorii de reducere a emisiilor în sectoarele non-ETS pentru Statele Membre în perspectiva anului 2030, respectiv privind integrarea sectorului LULUCF în cadrul 2030 și Comunicarea Comisiei privind strategia europeană pentru mobilitatea cu emisii reduse de carbon. Obiectivele stabilite prin cele două Regulamente vor avea efecte la nivelul economiei, în special pentru sectoarele: transport, agricultură, rezidențial”, precizează comunicatul.

Proiectele de regulamente prevăd o reducere a emisiilor în aceste sectoare cu doar 2%,față de Suedia sau Marea Britanie, unde efortul de reducere este de 40%, dar ponderile au fost stabilite în funcție de PIB/locuitor. Mai puțin decât România are Bulgaria, cu zero reducere, semn că PIB-ul acestui stat este și mai mic. „România nu are o poziție privind pachetul de măsuri prezentat de Comisie, poziția finală urmând a fi elaborată în termen”, se precizează în răspuns.

Cât privește industriile ETS, precum sectorul energetic și industria cimentului, reducerile CO2 trebuie să fie de 43% față de anul 2005, dar, până acum, nu s-a întreprins nimic oficial pentru partajarea efortului la nivel comunitar.

din aceeasi categorie