Statele Unite ale Americii (SUA) încearcă să slăbească Europa şi “curăţă” în prezent piaţa Uniunii Europene, pentru a putea face propriile livrări de gaze de şist, consideră Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţia de presă Ria Novosti şi preluată de Agerpres.
“Americanii au ca scop slăbirea Uniunii Europene, provocarea falimentului întregului sistem de bănci europene pentru anularea datoriilor pe care le au faţă de Rusia şi Europa. Ei doresc să slăbească Europa şi să cureţe piaţa europeană pentru livrările lor de gaze de şist“, a opinat Glaziev, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit consilierului preşedintelui rus, sancţiunile economice împotriva Rusiei, asupra cărora insistă SUA, vor slăbi Europa şi vor permite Statelor Unite să impună condiţii dezavantajoase UE şi să o atragă într-o uniune economică nefavorabilă acesteia.
La sfârşitul lunii martie, preşedintele Barack Obama a declarat, la Bruxelles, că SUA pot furniza gaze în cantităţi care depăşesc consumul Europei, pentru a înlocui importurile de gaze din Rusia. La recenta reuniune a liderilor G7 a fost abordată posibilitatea importurilor de gaze de şist în UE din SUA, scrie agenţia rusă de presă.
Washingtonul va începe să furnizeze gaze de şist în Europa la sfârşitul anului 2015, dar aceasta implică investiţii de mai multe miliarde de dolari, potrivit Ria Novosti.
“SUA îi incită pe premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi pe preşedintele Petro Poroşenko să sisteze importurile de gaze ruseşti, să rupă contractul şi să oprească tranzitul de gaze ruse spre Europa. Ucraina ridică cerinţe nerealiste şi refuză să plătească datoria la gaze, provocând o întrerupere a livrărilor de gaze naturale ruseşti către UE“, a afirmat Glaziev.
Preşedintele Obama a făcut apel la omologul său ucrainean Petro Poroşenko să diversifice importurile ucrainene de produse energetice, pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia. Kievul caută surse alternative de gaze, dar prim ministrul ucrainean a recunoscut deja că Ucraina nu este încă pregătită să renunţe la gazele ruseşti.
La ora actuală, Kievul duce negocieri cu Moscova, cu participarea UE, pentru reducerea preţului la gaze. Preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a anunţat că societatea rusă a amânat pentru 16 iunie termenul de rambursare anticipată pentru gazele furnizate Ucrainei, iar negocierile continuă.
Reamintim, compania americană Chevron caută gaze de şist în România, având acorduri de concesiune pentru trei perimetre petrolifere în județul Constanța și unul în apropiere de Bârlad, în județul Vaslui. Potrivit unui raport al US Energy Information Agency (EIA), Polonia are cele mai mari rezerve de gaze de şist din Europa (4.190 de miliarde de metri cubi), urmată de Franţa (2.879 miliarde de metri cubi) şi România, cu o rezervă recuperabilă estimată la 1.444 de miliarde de metri cubi de gaze de şist.


