Acasă Stiri ExterneEuropa Studenţii energeticieni români, cei mai buni din Europa

Studenţii energeticieni români, cei mai buni din Europa

de M G

Europa energetică a fost cucerită, anul acesta, de studenţii români: medaliile de aur şi argint ale “The EURELECTRIC Student Award” au fost câştigate de Ruxandra Maria Luca, de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Energetică (locul I), şi de Laura Elena Bejinariu, de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată (locul II). Ruxandra Maria Luca (foto 1) a prezentat cea mai bună creaţie video pe tema electrificării, a conectării vehiculelor la reţea (V2G – vehicle to grid).

“Sunt extrem de mândru de realizările tinerilor energeticieni din România şi de faptul că şcoala românească produce specialişti recunoscuţi la cel mai înalt nivel european! Dacă anul trecut, la Vilnius, studentul Răzvan Pricopie, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, s-a clasat pe locul al II-lea, anul acesta succesul studenţilor români a fost remarcabil: au participat două studente, care au ocupat primele două locuri!”, a declarat Ovidiu Pop, preşedintele Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie (IRE), instituţie ce reprezintă energetica românească în cadrul EURELECTRIC. Uniunea Industriei Energetice – EURELECTRIC, cu sediul la Bruxelles, este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor referitoare la acest domeniu.

Începând cu anul 2013, tinerii politehnişti români, prin intermediul IRE şi susţinuţi de companiile din domeniul energetic, participă la competiţia studenţilor din cadrul Convenţiei & Conferinţei EURELECTRIC, organizată

anual în câte o ţară membră a UE. În acest an, evenimentul industriei energetice europene a avut loc la Estoril (Portugalia), în perioada 19-20 iunie. Tema manifestării din acest an a reprezentat-o “Plug&Play: Charged for the Future”.

Delegaţia din România (foto 2) a fost formată din cele două studente, susţinute de Teodor Ovidiu Pop, preşedintele IRE, şi Cătălin Stancu, directorul general al Electrica, dar şi nou membru în Consiliul Directorilor EURELECTRIC. Printre participanţii la conferinţă şi suporter al echipei româneşti s-a aflat şi Arina Anisie, Programme Officer la IRENA – International Renewable Energy Agency, cu sediul în Bonn (Germania).

“Este de apreciat susținerea companiilor Electrica, CEZ România, Romelectro Group, Transelectrica şi Verbund România pentru aceste tinere talentate, care au obțin rezultate excepţionale. Profit de această ocazie deosebită să felicit şi să mulţumesc cadrelor didactice, care le-au pregătit, îndrumat şi motivat pe medaliatele noastre, în special domnii profesori Radu Porumb, Universitatea Politehnica Bucureşti, şi Mihai Gavrilaş şi Ovidiu Ivanov, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi”, a mai spus Ovidiu Pop, care a adăugat că are convingerea că „investind în tineri, sectorul energetic și asociația IRE au viitorul asigurat”.

“Domnului director general Cătălin Stancu îi urez succes în echipa de conducere a EURELECTRIC, cea mai influentă asociaţie profesională din Uniunea Europeană. Membrii în Consiliul Directorilor EURELECTRIC sunt directori generali executivi ai marilor companii de utilităţi din Europa şi am certitudinea că domnul Cătălin Stancu va reprezenta la cel mai înalt nivel sectorul energetic din România la Bruxelles şi va avea întregul sprijin al companiilor de energie de la  noi”, a mai spus Ovidiu Pop.

Reamintim, în cadrul Convenţiei & Conferinţei de la Estoril, Francesco Starace, directorul general al Enel, a fost desemnat preşedinte al Eurelectric, iar vicepreşedinţi – Alistair Phillips-Davies, șeful executiv al SSE Marea Britanie (reales pentru al doilea mandat) și Magnus Hall, președinte și CEO al Vattenfall Suedia.

din aceeasi categorie