Softurile necesare pentru asigurarea trasabilității lemnului din pădure și până la fabricile de prelucrare vor fi făcute de experții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) până la sfârșitul anului. Iar protocolul de colaborare dntre Serviciu și Ministerul Apelor și Pădurilor, care este beneficiarul acestor aplicații, a fost semnat de cele două structuri încă din toamna anului 2017. În aceste condiții, este de neînțeles poziția MAP, care, deși prin acest aranjament se stabileau termene, a promovat mai multe Hotărâri de Guvern prin care finalizarea softurilor a fost prorogată de mai multe ori, ultimul fiind 31 decembrie 2019, așa cum este stipulat și în protocolul de colaborare cu STS.
Protocolul dintre Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Apelor și Pădurilor a fost încheiat în septembrie 2017, a intrat în vigoare la data semnării şi prevede dezvoltarea și integrarea „Sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase – SUMAL”, cu termen de finalizare prevăzut în cea de-a două jumătate a anului 2019, se arată într-un răspuns al STS pentru FOCUS ENERGETIC.
România dispune de un program de urmărire a trasabilității lemnului, numit SUMAL; dar el nu mai corespunde în mare măsură cerințelor Uniunii Europene. Astfel, Ministerul Apelor și Pădurilor a emis HG nr. 1004/2016 prin care, până în primăvara anului 2017, urma să se realizeze și să se implementeze 11 aplicații informatice, așa cum sunt specificate în acest act normativ (n.r. – art. 3 din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn din 21.12.2016, aprobate prin HG nr. 1004/2016).
Bineînțeles, termenul a fost prorogat 6 luni, până pe 21 octombrie 2017. Nu a fost suficient, a mai fost hotărâre cu amânare până la sfârșitul lui 2018 și încă una, pentru finalul lui 2019. De neînțeles este atitudinea Ministerului Apelor și Pădurilor, care a promovat aceste acte normative succesive, de amânare a HG nr. 1004/2016, deși știa că mai devreme de sfârșitul lui 2019 nu va avea parte de sistemele informatice, pentru că așa stipula protocolul încheiat cu dezvoltatorul de soft, care, în acest caz, este STS.
Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a precizat dacă va avea în sarcină dezvoltarea tuturor celor 11 aplicații infrormatice stabilite prin HG. Totuși, există și o parte bună a lucrurilor: „STS nu percepe costuri pentru dezvoltarea sistemului și nici pentru alte tipuri de servicii aferente integrării și funcționării acestuia”, se precizează în răspunsul STS pentru FOCUS ENERGETIC.


