Acasă Economie Stimulare la economie

Stimulare la economie

de M G

gereaMinisterul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri va continua să adopte măsuri care să stimuleze dezvoltarea economică prin relaxare fiscală şi scăderea costului cu forţa de muncă, măsuri ce vor fi promovate în urma consultărilor cu mediul de afaceri, a declarat ministrul de resort, Andrei Gerea (foto), la „Topul Naţional al Firmelor Private din România – Top 2014”.

Acesta a prezentat o serie de programe derulate de minister, care sunt dedicate mediului de afaceri şi, în special, IMM-urilor, menite să sprijine antreprenoriatul şi dezvoltarea întreprinderilor. Totodată, Andrei Gerea a subliniat importanţa unei educaţii antreprenoriale de calitate, precum şi necesitatea implementării politicilor legate de concurenţă, competitivitate şi parteneriatele public-private, dar şi îmbunătăţirea cadrului de reglementare existent.

Andrei Gerea a prezentat, de asemenea, punctele centrale ale unei analize a climatului de business în România realizată de investitorii din ţările nordice.

„Această analiză neutră confirmă că suntem pe drumul cel bun: s-a îmbunătăţit productivitatea, avem o proporţie foarte bună între salarizare şi productivitate, a scăzut nivelul corupţiei faţă de fosta guvernare, avem stabilitate valutară şi un potenţial de creştere deosebit. Nivelul taxării este receptat ca un element central al dezvoltării economice. Nu putem vorbi de dezvoltare economică atâta timp cât avem un nivel al impozitării aberant, cu impozitarea forţei de muncă foarte ridicată. În niciun manual de economie nu se învaţă că, dacă creştem taxele şi impozitele, stimulăm economia. Teoria economică nu face politică. Este momentul ca instabilitatea politică şi iresponsabilitatea actorilor politici să nu mai afecteze măsurile al căror rol este dezvoltarea economică”, a afirmat ministrul, transmite Agerpres.

Acesta a subliniat că măsurile propuse de Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri vor ţine cont, la fel ca şi până acum, de consultările cu reprezentanţii mediului de afaceri.

„S-au luat foarte multe măsuri în trecut, fără să se ţină cont de cei vizaţi în mod direct. Noi avem în sprijinul nostru rezultatul acestor consultări care au avut ca efect legislaţia care se găseşte în Codul fiscal şi în noile măsuri adoptate de Guvern, precum reducerea impozitării pe dividende şi taxarea la microîntreprinderi, aplicabile de la 1 ianuarie 2016. Toate măsurile luate au ţinut cont de propunerile mediului de afaceri”, a mai arătat ministrul Andrei Gerea, care a premiat şi reprezentanţii mai multor firme private care au excelat anul trecut.

din aceeasi categorie