Acasă Economie Statul preia UCM Reşiţa

Statul preia UCM Reşiţa

de GM

Creanţele Uzinei Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa au fost preluate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) de la Ministerul de Finanţe (ANAF). Acesta este doar un prim pas în etatizarea acestui demers, care se va realiza numai în momentul în care creanţele vor fi transformate în acţiuni, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

“Pentru aceasta, este nevoie de modificarea articolului 95 lit. k din legea 85/2006 (n.r. – a insolvenţei). Legea, în forma modificată, se află, în prezent, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Practic, se reia acest proiect. El a fost o dată respins de Parlament, nu din cauza articolului amintit, ci pentru că legea respectivă presupune mai multe modificări. În momentul în care această lege va fi, astfel, revizuită, se vor putea transforma datoriile pe care le are UCM Reşiţa, sau creanţele statului, în acţiuni. Vom asista la acest proces de etatizare, de care se vor bucura circa o sută de societăţi comerciale importante din ţară, nume de marcă ale economiei româneşti“, a explicat Sorin Frunzăverde, conform Agerpres.

Această modalitate de a salva anumite societăţi comerciale aflate într-un moment de cumpănă, cu atât mai mult cu cât criza economică se prelungeşte, a fost folosit în foarte multe ţări din vestul Europei şi chiar în Statele Unite ale Americii, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Este o procedură prin care statul intervine, preia pe un anumit termen acţiunile, prin transformarea creanţelor în acţiuni, şi salvează, astfel, întreprinderea respectivă.

UCM Reşiţa este în această situaţie, iar intervenţia statului este pe deplin justificată, în opinia lui Frunzăverde, deoarece uzina reşiţeană este “mecanicul şef al industriei hidroenergetice din România“, a Hidroelectrica, în speţă, având în vedere că peste 80% din capacităţile hidroenergetice au fost construite de UCMR, care asigură, practic, întreţinerea lor.

Procedura de urgenţă prin care creanţele bugetare administrate de ANAF vor fi preluate de către AAAS a fost votată, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Compania UCM Reşiţa se află în insolvenţă încă din decembrie 2011, dată la care înregistra datorii de peste 190 milioane euro.

Complexul Industrial Reşiţa a fost fondat în anul 1771 de către Fiscul austriac, fiind cea mai veche unitate industrială din România şi una dintre primele din Europa.

din aceeasi categorie