Dumnezeu îi mai înțelege pe guvernanți! Pe de o parte, se plâng că, din cauza scumpirii carburanților, crește inflația. Pe de altă parte, pentru că au majorat taxele (în primul rând accizele), în prețul pe care îl plătim la pompă, jumătate este reprezentat de biruri, iar banii merg direct la buget. Opinia noastră este că această ”văicăreală” a guvernanților este doar de ”ochii lumii”! Pe de o parte, se încasează mai mulți bani din vânzarea carburanților, iar, pe de altă parte, cu cât este inflația mai mare, adică sunt prețurile mai mari, cu atât crește TVA-ul și, în consecință, încasările la buget.
Potrivit buletinului săptămânal transmis de DG Energy, în săptămâna 6 – 13 ianuarie, prețul mediu cu taxe incluse al benzinei (cu cifra octanică 95) în România a fost de 1,496 euro/litru, iar al motorinei – de 1,520 euro/litru.
Aceste prețuri ne aduc pe locul 8 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Cea mai ieftină benzină se găsește în Bulgaria (1,289 euro/litru, cu taxe incluse), iar cea mai scumpă în Danemarca – 2,022 euro/litru (cu taxe incluse). La nivelul UE, prețul mediu este de 1,68 euro/litru
La motorină, România se regăsește tot pe locul 8, cea mai ieftină motorină putând fi cumpărată din Malta (1,210 euro/litru cu taxe incluse), iar cea mai scumpă – tot în Danemarca (1,835 euro/litru). La nivelul UE, prețul mediu este de 1,6 euro/litru.
Surprizele apar atunci când comparăm prețurile fără taxe! Cele mai recente date publicate de Eurostat (oficiul de statistică al UE) arată că cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi România (3 milioane de tone). România își asigură, din producția internă, circa o treime din consumul de petrol, iar Danemarca – aproximativ jumătate. Cu toate acestea, Danemarca are cel mai mare preț al benzinelor fără taxe (906,51 euro/1.000 litri), iar România se află la mijlocul clasamentului (locul 16, cu un preț mediu al benzinelor de 748,88 euro/1.000 litri). Cea mai ieftină benzină fără taxe este în Malta (586,21 euro/1.000 litri), urmată de Slovenia (644,94 euro/1.000 litri) și Finlanda (667,11 euro/1.000 litri).
Dar, cea mai mare surpriză o reprezintă valoarea taxelor în prețul ”la pompă”. În România, statul face jumi-juma cu companiile: la benzine, taxele reprezintă 50% din prețul la pompă. Sigur, sunt țări bogate, în care taxele sunt chiar mai mari decât prețul efectiv al benzinei. Dar, în țările precum România, taxele sunt mai mici. Spre exemplu, în Bulgaria, acestea reprezintă 44,81%, în Ungaria – 46,74%, iar în Polonia – 45,80%. Până și în Cipru (47,38%) și Spania (47,81%) nivelul taxelor cuprinse în prețul benzinelor este mai mic ca în România!