Acasă MediuDezvoltare Durabila Sprijin pentru eficienţă energetică

Sprijin pentru eficienţă energetică

de GM

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), prin Direcţia Generală Energie – Organismul Intermediar pentru Energie, anunţă deschiderea cererii de propuneri de proiecte aferente operaţiunii “Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice”, se arată într-un comunicat de presă.

Bugetul alocat acestui apel este de circa 243 de milioane de lei, iar valoarea maximă a cofinanţării acordate pentru un proiect este de 80 de milioane de lei. Solicitanţii eligibili pentru această operaţiune sunt întreprinderile mari, întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial, care implementează proiecte al căror obiectiv este creşterea eficienţei energetice şi economia de energie. Perioada de depunere a propunerilor de proiecte în cadrul apelului cu depunere continuă este 13 mai – 15 decembrie 2011.

De remarcat, în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Eficienţei Energetice 2007 – 2010, se arată că intensitatea energiei în economia României este de peste trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Astfel, în anul 2004, acest indicator avea valoarea de 0,358 tep/1000 euro, comparativ cu 0,109 tep/1000 euro medie UE 25 în anul 2004.

din aceeasi categorie