O decizie finală de investiţii cu privire la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră urmează să fie adoptată în primul trimestru din 2022, a declarat directorul de upstream de la grupul OMV, Johann Pleininger, informează S&P Global Platts, preluat de Agerpres. La rândul său, Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, a spus, într-o conferință de presă online, că OMV Petrom are nevoie de o perioadă de 12 luni pentru a lua decizia de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră, din momentul în care va fi modificată Legea offshore. Ceea ce înseamnă că modificarea legii se așteaptă să aibă loc în următoarele săptămâni (până la sfârșitul lunii martie), iar ”soarta” gazelor din Marea Neagră (decizia finală de investiții) urmează să fie tranșată la anul.
Reamintim, OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. În 2019, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România, iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat toamna trecută că Romgaz poate prelua participaţia Exxon. România produce, în prezent, circa 10 – 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Zăcământul Neptun Deep a fost descoperit în 2012, însă dezvoltarea sa a fost amânată de mai multe ori, după ce România a implementat modificări legislative considerate nefavorabile de către investitori.
Autorităţile române au promis să modifice legislaţia offshore cu o nouă propunere aşteptată în primul trimestru.
„Decizia finală de investiţii va fi luată în primul trimestru din 2022. Aceasta înseamnă că Legea offshore va trebui adoptată de Guvernul român în prima jumătate a lui 2021”, a spus Johann Pleininger, la o conferinţă de presă prilejuită de publicarea rezultatelor pe anul 2020. Pleininger a adăugat că producţia de gaze la zăcământul Neptun este aşteptată să demareze undeva la finele lui 2025.
La rândul său, Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, a declarat, în cadrul conferinței de presă pentru prezentarea rezultatelor companiei pe anul 2020, că OMV Petrom are nevoie de o perioadă de 12 luni pentru a lua decizia de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră, din momentul în care va fi modificată Legea offshore, urmând ca primele gaze să fie extrase peste patru ani.
Ea a fost întrebată care sunt paşii următori pentru dezvoltarea zăcămintelor din Marea Neagră, în cazul în care va trece Legea offshore.
„În cazul unor proiecte de asemenea amploare sunt cerinţe obligatorii care trebuie să existe: în primul rând, structura legislativă, stabilitatea fiscală şi infrastructura corespunzătoare. Acestea sunt elemente fundamentale care trebuie să existe şi este important să avem parte de stabilitate. În mod normal, într-un asemenea proiect, este nevoie de 12 luni pentru a putea să luăm o decizie şi, din acel moment, patru ani până vom extrage primele resurse de gaze”, a spus Verchere.
Jurnaliştii au insistat să afle dacă OMV Petrom va renunţa la proiect, în cazul în care Legea offshore nu va fi modificată nici în acest an, însă Verchere a refuzat să ofere un răspuns concret.
„Am înţeles la ce vă aşteptaţi, dar, din păcate, nu primeşti asta întotdeauna, mai ales în acest context. Dar cred că este important că insistăm şi spunem în continuare că timpul nu este de partea României, având în vedere ce se întâmplă cu Pactul Ecologic European şi nevoia economică pentru această resursă. Timpul nu este de partea României. Dacă ne gândim la poziţia OMV Petrom, de fapt este vorba despre o resursă a României, iar 2021 este un an al marilor aşteptări. Acesta este răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră”, a arătat ea.
Resursele de gaze din Marea Neagră sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu energie a ţării şi, dacă aceste proiecte nu se concretizează, se estimează ca importurile de gaze ale României să ajungă la 40% în 2030.


