Acasă Stiri ExterneEuropa Singura rafinărie din Scoția se închide

Singura rafinărie din Scoția se închide

de GM

Compania Ineos Group Holdings SA își închide rafinăria Grangemouth, singura rafinărie din Scoția, cu o capacitate de 210.000 de barili pe zi, dar și instalația de petrochimie, înainte de greva din week-endul următor , care ar putea opri 45% din producția de țiței din Marea Britanie.

Compania oprește treptat unitățile înainte de greva industrială de 48 de ore prevăzută de sindicaliști, programată să înceapă la data de 20 octombrie, scrie Bloomberg.

„Trecem printr- o oprire în condiții de siguranță a instalațiilor. Acestea vor fi aduse la o stare de răceală în momentul în care greva începe”, a declarat Richard Longden, purtător de cuvânt al Ineos.

Angajații Grangemouth au mai fost totodată într-o grevă de două zile și în aprilie 2008, fapt care redus atunci producția de petrol din Marea Nordului și perturbat aprovizionarea cu combustibil în Scoția.

Urmează totodată să aibă loc discuții între conducerea Ineos și reprezentanții sindicatelor.

Rafinăria se bazează pe fabrica de prelucrare a gazului Kinneil, care este controlată de BP. Kinneil livrează rafinăriei cea mai mare parte din stocurile de petrol, în timp ce aburul de la rafinărie asigură producția la Kinneil.

„Suntem în contact cu cei de la Ineos pentru a stabili impactul posibil al opririi”, a spus Robert Wine, purtător de cuvânt al BP.

Producția medie de țiței din Regatul Unit a fost de 850.000 de barili pe zi în acest an, potrivit datelor Agenției Internaționale a Energiei.

Rafinăria Grangemouth este deținută de către Ineos Group Holdings SA și de PetroChina Co Ltd, iar Ineos este unicul proprietar al instalației de petrochimie.

Producătorii de petrol au pierdut aproximativ 50 milioane lire sterline (80 de milioane de dolari) pe zi la oprirea din 2008, reducând veniturile fiscale ale țării cu cel puțin 25 milioane lire sterline pe zi, potrivit Oil & Gas UK, un grup industrial care reprezintă producătorii off-shore.

din aceeasi categorie