Acasă Economie Sindicaliştii vor demisii la vârful Energiei

Sindicaliştii vor demisii la vârful Energiei

de M G

bec aprins stinsFederaţia Naţională Mine Energie solicită premierului Dacian Cioloş, printr-o scrisoare deschisă, demiterea ministrului Energiei, Victor Grigorescu, pentru că nu s-a implicat în găsirea unor soluţii care să elimine perturbaţiile din piaţa de energie, a preşedintelui ANRE, Niculae Havrileţ, şi a directorului general al Operatorului Pieţei de Energie (Opcom), Victor Ionescu, pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale legate de funcţionarea corespunzătoare a pieţei de energie. Pe de altă parte, sindicaliştii acuză că, după introducerea managementului privat, rezultatele companiilor de stat s-au înrăutăţit; în schimb, au prosperat “băieţii deştepţi”.

În plus, în scrisoare se mai solicită sesizarea Consiliului Concurenţei pentru analiza situaţiei actuale din piaţa de energie, a organelor competente ale statului pentru cercetarea ilegalităţilor semnalate în Raportului Consiliului Concurenţei din data de 16 ianuarie 2016, în legătură cu piaţa de energie şi Hidroelectrica, dispunerea unui control la companiile de stat producătoare de energie, pentru a stopa declinul economico-financiar al acestora şi recuperarea prejudiciilor aduse producătorilor de energie ai statului de managementul defectuos al acestora.

Totodată, Federaţia susţine numirea unei comisii la nivelul Guvernului României, care să găsească soluţiile necesare să asigure stabilitatea Sistemului Energetic Naţional, în interesul României şi al cetăţenilor săi.

“Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne-am dori, adică organismele statului să protejeze interesele statului român şi al cetăţenilor săi, atunci ne vom simţi obligaţi să ne apărăm locurile de muncă şi interesele, prin declanşarea unei greve generale la nivelul tuturor producătorilor de energie ai statului”, se mai arată în scrisoare.

Documentul prezintă şi o radiografie a producătorilor de energie ai statului, care arată situaţia îngrijorătoare a sistemului.

“Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvenţă; SC Hidroelectrica SA se zbate de câţiva ani să iasă din insolvenţă; fabrica de apă grea a intrat în faliment, ANAF a cerut instanţei declararea insolvenţei pentru Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia este în pragul insolvenţei, SN Nuclearelectrica are o cifră de afaceri care se prăbuşeşte continuu (din cauza pieţei de energie, care funcţionează defectuos) deşi din punct de vedere al producţiei şi standardelor, compania este în topul mondial al domeniului nuclear, dar riscă să intre în insolvenţă în următorii 2, 3 ani”, se menţionează în scrisoare.

Potrivit sindicaliştilor din domeniu, după introducerea managementului privat la companiile de stat, acestea şi-au diminuat an de an cifra de afaceri, aceşti bani regăsindu-se în creşterea profitului companiilor care tranzacţionează energie pe „piaţa liberă”.

„Aceste insolvenţe “controlate” au menirea de a crea noi oportunităţi pentru “băieţii deştepţi” care, în curând, vor sări “în ajutorul” companiilor de stat falimentare (sau falimentate cu bună ştiinţă prin cumpărarea de acţiuni la preţuri derizorii, pentru a le ajuta să se “dezvolte””, se menţionează în document.

Mai mult, în scrisoare, se subliniază faptul că fondul de salarii plătit managerilor privaţi este de câteva ori mai mare decât cel plătit înainte de introducerea managementului privat, iar performanţele de câteva ori mai slabe.

din aceeasi categorie