Acasă Analize Şi importatorii vor plăti suprataxă la gaze

Şi importatorii vor plăti suprataxă la gaze

de M G

Autorităţile analizează, în prezent, o nouă modificare a sistemului de taxare la gaze naturale, prin care şi importatorii vor plăti suprataxă.

Reamintim, încă din anul 2013, guvernanţii au introdus un impozit suplimentar pe producţia internă de gaze. Prin OG 7/2013 şi OUG 13/2014 a fost aplicat impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a adoptării calendarului de liberalizare a preţurilor la gaze. Astfel, producătorii interni plătesc statului, conform unei formule de calcul, 60% din diferenţa de preţ al gazelor ce se utiliza în anul 2012 (45,71 lei/MWh) şi „preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici, nu mai mic de 72 lei/MWh”. Ceea ce înseamnă că, indiferent cu ce preţ ar vrea să vândă producătorii interni, suprataxa o plătesc luând în calcul doar nivelul de 72 lei/MWh. Practic, producătorii interni sunt obligaţi să vândă la un preţ de minim 72 lei/MWh. Altminteri, dacă ar vinde sub 72 lei/MWh, tot autorităţile pot considera că s-au adus pagube companiilor!

Astfel, statul taxează producătorii interni, dar lasă „liber” preţul gazelor importate. În consecinţă, gazele din producţia internă, de-a lungul anului trecut, au fost mai scumpe decât cele ruseşti (singurul adevărat exportator de gaze în România fiind concernul Gazprom). Iar gazele din producţia internă au fost mai scumpe nu pentru că aici costurile ar fi extrem de mari faţă de cele ale Gazprom. Pur şi simplu preţul acestora a înglobat taxe pe care importatorii nu le plătesc: taxa pe stâlp şi suprataxa la gaze!

Ca urmare, potrivit unui comunicat al Gazprom, România a achiziţionat anul trecut de la concernul rus o cantitate de 1,48 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 740% comparativ cu 2015.

Discriminarea pe care statul a introdus-o în privinţa gazelor se pare că este pe cale să fie eliminată, având în vedere că Finanţele pregătesc un nou mod de impozitare, prin care atât gazele de producţie internă, cât şi cele de import vor avea un regim de taxare asemănător.

din aceeasi categorie

1 comentariu

lucian victor mai 16, 2017 - 4:23 pm

Un nou mijloc de incurajare a celor care nu muncesc.

Comments are closed.