Acasă Economie Șeful Transgaz, Ion Sterian, invitat să vorbească la Davos

Șeful Transgaz, Ion Sterian, invitat să vorbească la Davos

de M G

Ion STERIAN

În perioada 22 – 26 mai, va avea loc, la Davos, celebrul Forum Economic Mondial anual. Ion Sterian, directorul general al Transgaz, este invitat să vorbească în cadrul panelului privind diversificarea energetică a Europei.

Înființat în ianuarie 1971 de către inginerul și economistul german Klaus Schwab, Forumul Economic Mondial (WEF – World Economic Forum) a devenit extrem de cunoscut datorită întâlnirii anuale ce are loc la Davos, în Elveția. Pe parcursul celor 5 zile de dezbateri sunt așteptați peste 2.000 de participanți: lideri politici din lumea întreagă, mari oameni de afaceri, manageri ai marilor companii, oameni de cultură etc.

Potrivit organizatorilor, printre subiectele de pe agenda reuniunii din luna mai a acestui an se vor număra revenirea după pandemie, schimbările climatice, construirea unui sustenabil, accelerarea aşa-numitului „stakeholder capitalism”, valorificarea tehnologiilor celei de a patra revoluţii industriale, alături de situația din Ucraina.

În marja Forumului Economic, va avea loc, pe 23 mai, la ”Casa Poloneză” din Davos, o dezbatere privind modul în care sursele alternative, rutele și tehnologiile curate pot consolida securitatea energetică, în special a Europei. ”Având în vedere revenirea la consumul ridicat de energie dinainte de pandemie și criza geopolitică actuală, această dezbatere va avea ca scop sublinierea nevoii urgente de diversificare a surselor de energie europene”, arată organizatorii.

La dezbatere au fost invitați șefii unor companii internaționale de top din sectorul energetic, inclusiv RWE, Saudi Aramco, BP, Ørsted, PKN ORLEN, KGHM.

”Având în vedere expertiza dumneavoastră extraordinară în domeniul energetic, am aprecia foarte mult perspectiva dumneavoastră în timpul acestei dezbateri”, se arată în invitația pe care organizatorii au transmis-o directorului general al transportatorului român de gaze naturale.

din aceeasi categorie