Acasă Economie Seceta ne-ar putea scumpi “lumina”

Seceta ne-ar putea scumpi “lumina”

de GM

În cadrul celei de-a XV-a ediţie a Conferinţelor FOCUS ENERGETIC s-au dezbătut probleme legate de siguranţa în aprovizionarea cu petrol şi gaze a României. Pentru că, din cauza secetei, în locul hidrocentralelor s-a produs energie electrică în termocentrale, utilizându-se inclusiv gaze naturale, ar putea creşte preţul electricităţii.

Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, consideră că preţul energiei electrice ar trebui să crească cu un procent cuprins între 4% – 6% în 2012. “Preţul energiei ar trebui să crească, din analizele noastre, cu 4%-6% din cauza secetei. Producţia hidro este la jumătate din nivelul la care ar fi trebuit să se ridice, din cauza scăderii debitelor. Aşadar, trebuie să importăm gaze naturale pentru producţia de energie, ceea ce se va resimţi în preţ”, a declarat Iulian Iancu la Conferinţele FOCUS ENERGETIC.

Reprezentanţii Ministerului Economiei susţin, de asemenea, că scăderea producţiei de energie a centralelor hidro cauzată de secetă va fi compensată cu importurile de gaze naturale, fapt ce a determinat şi modificarea coşului de gaze naturale. “La unele centrale electrice suntem cu stocurile de cărbune sub prevederile din programul stabilit pentru de iarnă. Putem compensa producţia de energie electrică ce nu mai este dată de unităţile hidro prin alte unităţi, care funcţionează pe gaze naturale. De aceea a fost făcută şi modificarea coşului la gazele naturale, măsură decisă de ANRE, ca să asigurăm producţia de energie electrică pe care Hidroelectrica nu o mai poate acoperi, din cauza secetei”, a declarat şi Alexandru Săndulescu, director în cadrul Ministerului Economiei, la Conferinţele FOCUS ENERGETIC.

În plus, în depozite, cantităţile de cărbune sunt cu 50% sub limită. Nici depozitele de gaze nu stau mai bine; deja s-a utilizat 28% din cantitatea înmagazinată, în condiţiile în care extracţia acestor gaze a început în octombrie, a declarat Bogdan Jipa, director în cadrul sucursalei Depogaz a Romgaz. „Acum se scot zilnic 24 de milioane de metri cubi pe zi”, a mai spus Jipa.

Reamintim, de la sfârşitul lunii septembrie, Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră, din cauza secetei. Pe de altă parte, preţurile finale reglementate la gazele naturale pentru consumatorii non-casnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, vor creşte cu 5% de la 1 ianuarie 2012.

Pe de altă parte, nici importurile de gaze naturale, preponderent ruseşti, nu sunt sigure, pentru că, potrivit furnizorilor, costurile tot mai mari cu importul de gaz rusesc, din ce în ce mai scump, nu sunt recunoscute în totalitate în preţurile cu care furnizorii sunt obligaţi să vândă gazele pe piaţele reglementate. Astfel, aceştia nu au nici un motiv să importe suplimentar gaz rusesc. Operatorii din sectorul gazelor naturale sunt reticenţi în a importa gaze naturale pentru acoperirea consumului pe parcursul iernii, deoarece costurile înregistrate anul trecut din această activitate nu le-au fost recunoscute de autorităţi.

„S-ar putea să nu mai putem importa gaze naturale, în condiţiile în care operatorii de gaze nu vor să reprete greşelile din anii trecuţi. Anul trecut, aceştia au ascultat de Ministerul Economiei, au adus gaze de import, trebuia să li se recunoască costurile şi nu le-au recuperat nici până acum. Încă o iarnă să facă la fel este riscant. Chiar dacă se pare incredibil, vor ajunge la faliment”, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu. Ea spune că, deşi companiile din sector solicită recunoaşterea costurilor, conform legislaţiei în vigoare, autorităţile nu aplică în acelaşi ritm măsurile de creştere a preţurilor.

Pe de altă parte, Mihai Râmniceanu, director în cadrul ANRE, a precizat că Autoritatea nu prevede în această iarnă o criză în sector, din cauza secetei. “Momentan nu considerăm că avem o problemă majoră. Există un comandament de iarnă, care poate lua măsuri, precum limitarea consumului industrial. Stocurile de cărbune vor suplimenta lipsa alimentării hidro. Nu prevedem o criză în acest domeniu”, a precizat Mihai Râmniceanu.

Separare la depozitare

Autorităţile române au început demersurile pentru separarea activităţii de producţie de cea de înmagazinare a gazelor, a mai spus Bogdan Jipa. El a precizat că, în prezent, separarea este doar din punct de vedere contabil, de depozitare ocupându-se sucursala de la Ploieşti. Reamintim, conform legislaţiei comunitare, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate, prin noua Directivă 73/2009 privind organizarea pieţei gazelor, să separe în domeniul gazelor cele două activităţi.

Iulian Iancu consideră că această separare va avea ca prim efect creşterea preţurilor la gazele naturale. „Ce voci periculoase sunt cele care spun că trebuie separată înmagazinarea!”, a spus Iancu. În acest moment, costurile de înmagazinare sunt susţinute şi de Romgaz, nu doar din tariful de înmagazinare. În cazul în care s-ar separa, noua societate va fi nevoită să ceară ANRE tarife suficient de mari ca să acopere costurile.

din aceeasi categorie