Acasă Analize Se mișcă țara în prag de Crăciun. Deodată. Oare de ce?

Se mișcă țara în prag de Crăciun. Deodată. Oare de ce?

de M G

La o lună de la învestire, Guvernul Ciucă se confruntă cu mișcări sindicale din ce în ce mai ample. A început la CFR, continuă cu Petrom și se pregătesc profesorii, sindicaliștii din sănătate, alți bugetari. Nici la companiile de stat din subordinea Ministerului Energiei lucrurile nu sunt calme. Nici la Electrica, nici la CE Oltenia, nici la Romgaz. Sigur, în toate companiile este loc ”de mai bine”, cel puțin în ceea ce privește salariile angajaților și condițiile acestora de muncă. Este, totuși, ciudat că toate aceste manifestări sindicale au apărut aproape deodată, de parcă ”o mână nevăzută” împinge de la spate angajații unora dintre cele mai mari companii din țară sau cele mai mari sindicate să iasă în stradă. Și aceasta chiar înainte de Crăciun când, de obicei, românul stă cu gândul la sarmale, cozonaci și ”porcării”, nu la proteste! Straniu!

În ultimele circa 10 zile, angajați ai statului sau de la companii private au demarat proteste. Polițiștii Europeni EUROPOL au fost primii: au organizat un miting în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în semn de protest faţă de faptul că Executivul nu aplică Legea salarizării. I-au urmat funcționarii din Institutul Național de Statistică, ce au ieșit în faţa instituţiei, ca formă de protest tot faţă de politicile de salarizare. Aceeași lege îi aduce în Piața Victoriei pe angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Cele 3 federaţii sindicale ale angajaţilor din educaţie derulează în toate unităţile de învăţământ un referendum prin care salariaţii sunt chemaţi să decidă dacă în ianuarie vor face grevă de avertisment sau grevă generală, în cazul în care Guvernul nu va acorda angajaţilor din sistem majorările salariale prevăzute în lege. Aceasta după ce, la începutul săptămânii, reprezentanţii sindicatelor din educaţie au participat la un miting în faţa Guvernului. „Dacă îngheaţă acele salarii de 5.000 – 6.000 de lei net, şi avem destui în sistem (n.r. – în întreg sistemul bugetar), nu e problemă. Problema este la noi, în sistemul de învăţământ, când îi îngheaţă salariul unui profesor debutant, care are salariul net sub 2.000 de lei şi cu indemnizaţii ajunge undeva spre 2.300 de lei şi mai ia 60 de lei în plus, aici e marea problemă. Şi avem în sistem şi oameni care câştigă 1.700 de lei, personal nedidactic, care, efectiv, sunt muritori de foame”, a declarat, recent, Simion Hancescu, preşedintele FSLI, potrivit Agerpres.

Membrii Federaţiei Sanitas au declanșat greva japoneză și au anunțat că vor picheta Guvernul, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei care a legiferat acordarea unei majorări salariale doar pentru anumite categorii de salariaţi şi doar cu 1/4 din diferenţa salariului de bază pe anul 2022 faţă de salariul de bază actual.

„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas întrunit la ora 15:00 în sesiune extraordinară a analizat situaţia creată de OUG nr. 130/17 decembrie 2021, a luat act de declaraţiile miniştrilor prezenţi astăzi (n.r. – luni, 20 decembrie) la întâlnire şi a hotărât ca fiind inacceptabile atât prevederile OUG nr. 130/2021, cât şi intenţia Guvernului de a tărăgăna la nesfârşit acordarea creşterilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, motiv pentru care a hotărât: începând de miercuri, 22 decembrie, declanşarea „grevei japoneze” cu purtarea banderolei albe sau a însemnelor Sanitas de către toţi membri noştri de sindicat afectaţi de OUG 130, pe termen nelimitat; începând de miercuri, 22 decembrie, convocarea prin intermediul Uniunilor Judeţene CNSRL – Frăţia a comisiilor de dialog social de la nivelul prefecturilor judeţene; pichetarea Guvernului României, joi 23 decembrie 2021″, se arată într-un comunicat de presă.

Până acum, cel mai amplu protest, cu efecte asupra populației, s-a desfășurat pe căile ferate. Pe 20 decembrie, timp de 9 ore, 261 de trenuri au stat pe șine. „Cei de la Ministerul Transporturilor au promis că va fi o creştere a salariilor în 2022 în funcţie de indicele inflaţiei, indicele de creştere a preţurilor, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, probabil undeva prin martie-aprilie”, a declarat Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), după ce trenurile s-au pus în mișcare.

Nici la companiile din energie lucrurile nu sunt mai calme

Câteva sute de angajaţi ai OMV Petrom, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, au pichetat sediul central din Bucureşti al companiei şi sediile OMV Petrom din Suplacu de Barcău, Piteşti, Craiova, Ploieşti, Buzău, Constanţa, precum şi Rafinăria Petrobrazi, în semn de protest faţă de oferta salarială făcută angajaţilor de societatea comercială în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă. Participanţii la proteste au cerut angajatorului salarii la un nivel care să le protejeze puterea de cumpărare şi să le asigure un trai decent, plata orelor suplimentare, asigurarea ajutorului de până la 400 de lei pentru susţinerea cheltuielilor lunare cu utilităţile pentru cei care muncesc de acasă şi protejarea drepturilor actuale.

Printre nemulţumirile salariaţilor care au determinat aceste proteste se numără „oferta jignitoare propusă” pentru evoluţia viitoare a veniturilor, sub rata estimată a inflaţiei, neplata miilor de ore suplimentare, lipsa compensaţiilor pentru cheltuielile din ce în ce mai mari generate de munca de acasă. „Este aproape ca şi cum compania ne râde în faţă: se raportează dublări ale profitului, iar în documentele publice declară că sunt hotărâţi să contribuie la obiectivul ONU pentru bunăstare şi sănătate. În acelaşi timp, angajaţii nu au parte de creşteri reale salariale”, a spus Manuel Chejnoiu, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional Petrom, potrivit Agerpres.

Organizația sindicală atrage atenția că acţiuni similare vor continua până la soluţionarea revendicărilor. Sindicatul National Petrom reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajaţi din cadrul grupului OMV Petrom şi din alte societăţi comerciale, pentru care negociază şi încheie Contracte Colective de Muncă.

În replică la protestul angajaţilor, conducerea companiei a anunţat că remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii speciale conform Contractului Colectiv de Muncă. De asemenea, oferta include şi alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, indemnizaţie de vacanţă / zile libere plătite sau bonusuri legate de performanţă. „Vom menţine acelaşi nivel competitiv şi pe viitor, intenţie pe care am exprimat-o şi în cadrul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, aflate în plină desfăşurare. Ţinem seama de contextul economic actual şi evoluţia companiei şi ne dorim să ajungem la un rezultat favorabil pentru salariaţii noştri cât mai curând. Ne bazăm pe buna-credinţă a partenerilor noştri din sindicat pentru a finaliza negocierile cu rezultate bune pentru toate părţile implicate”, precizează conducerea OMV Petrom.

De menționat că și în alte companii din domeniul energetic, precum CE Oltenia, Romgaz și Electrica, angajații par determinați să protesteze.

Sigur, sunt Contracte Colective de Muncă pe cale să expire, iar angajații, ca să obțină cât mai mult de la administrație, amenință cu proteste, mitinguri, greve. Totuși, este cel puțin bizar că toate aceste manifestări ale nemulțumirilor angajaților (de altminteri, foarte normale și corecte) au loc, practic, în același timp. Pare că, ”la un semn”, ”se mișcă” toată țara! Ceea ce este cel puțin straniu! Mai ales că, în prejma Sărbătorilor de Iarnă, românii stau mai mult cu gândul la mesele de Crăciun și Revelion și mai puțin la condițiile de muncă! Absolut bizar!

din aceeasi categorie