Ruşii şi nemţii sunt din ce în ce mai buni prieteni energetici. Cel puţin în privinţa gazelor naturale. Concernul rus Gazprom l-a desemnat pe germanul Henning Voscherau, fost preşedinte al camerei superioare a Parlamentului german (Bundesrat), pentru funcţia de preşedinte al consiliului director al companiei care se va ocupa de proiectul gazoductului South Stream, transmite Interfax, preluat de Agerpres. Nu este primul neamţ ce ocupă o funcţie atât de importantă într-o companie dominată de ruşi. Într-un alt proiect, Nord Stream, ex-cancelarul german Gerhard Schroder a fost numit preşedinte al comitetului acţionarilor. De altfel, la inaugurarea gazoductului, au fost prezenţi şi, pe atunci, preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi cancelarul german, Agela Merkel. Astfel, pare că se întăreşte noul “pact Ribbentrop-Molotov”.
Gazprom a precizat că Henning Voscherau va fi numit în mod oficial la prima reuniune a boardului South Stream Transport AG, care va avea loc în luna aprilie. “Suntem încrezători că experienţa extinsă a lui Henning Voscherau în domeniul instituţiilor internaţionale şi reputaţia sa solidă vor avea o contribuţie semnificativă la implementarea la timp şi cu succes a proiectului South Stream”, a declarat preşedintele Gazprom, Alexei Miller.
Henning Voscherau, fost primar în Hamburg şi fost preşedinte al Bundesratului , este fratele lui Eggert Voscherau, cel care conduce consiliul director al grupului german BASF, unul din acţionarii proiectului South Stream.
“Războiul” gazelor
De ani de zile, dar, mai ales, de când Vladimir Putin a preluat “frâiele”, între o parte a Europei şi Federaţia Rusă se duce un adevărat război, uneori chiar rece (la propriu!), al gazelor. Europa importă acum circa 30% din necesarul de gaze, dar se preconizează că, în 2025, aproximativ 75% din consum va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom.
Pe de altă parte, gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi asta şi pentru că, cum nu prea mai are multe de arătat, gazul a devenit mândria “maicii Rusia”. Iar Gazprom, “braţul înarmat cu gaze” al Kremlinului, a ajuns cel mai important instrument de propagandă internă al “ţarului Putin”, premierul-preşedinte al Federaţiei Ruse. Şi nu numai. Imensul concern de gaze, construit cu migală de fostul “patron”, Viktor Cernomârdin (fost ministru al gazelor în vremea URSS-ului, fost prim-ministru al Rusiei până în 1998, dar, mai ales, fondator şi preşedinte al Gazprom), a fost “acaparat”, bucăţică cu bucăţică, de actualul “patron”, Vladimir Putin. Iar acum îl foloseşte nu numai pentru propagandă internă, ci şi ca să arate lumii întregi că Rusia nu poate fi ignorată. Ba, dimpotrivă: Kremlinul poate, oricând, “să oprească robinetul cu gaze”, iar europenii “vor dârdâi de frig în case”!
Europa divizată
În privinţa aprovizionării Europei cu gaze, părerile sunt împărţite. Pe de o parte, mai multe ţări membre ale Uniunii Europene (UE) ar vrea “să scape de jugul rusesc” şi să se aprovizioneze cu gaze naturale şi din alte surse. Pe de altă parte, sunt ţări, în frunte cu Germania, “motorul” economic al Europei, care continuă “să meargă pe mâna Rusiei”.
Unii europeni, probabil sătui să tremure de câte ori are chef Moscova, au hotărât să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ale Federaţiei Ruse. Aşa că au pus la punct un proiect prin care gazele din zona Mării Caspice să ajungă pe “Batrânul Continent”. Aşa a apărut proiectul gazoductului Nabucco (susţinut şi de americani), care ocoleşte Rusia şi ca sursă de aprovizionare, şi ca rută de transport. Conducta ar urma să aducă aproximativ 30 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Azerbaidjan, Turkmenistan, Kazahstan şi Irak, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, până în Austria. Aici ar urma să se unească cu sistemul european de transport, iar gazele caspice ar urma să ajungă oriunde în Uniunea Europeană.
Contraatac rusesc
Ruşii “au contraatacat” prin două proiecte, Nord Stream şi South Stream, fiecare reprezentând o contrapondere la problemele resimţite de Kremlin. Astfel, la proiectul european Nabucco, ruşii au venit cu alternativa South Stream, care are aproape acelaşi traseu (după ce pleacă din Rusia, prin Marea Neagră, ajunge în Turcia, apoi Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria). Singurele diferenţe: gazul este tot rusesc (adică nu există alternativă la aprovizionarea cu gaze a Europei), iar traseul ocoleşte România (singura ţară care a afirmat ferm că prioritar este proiectul Nabucco).
Gazoductul South Stream este conceput să transporte anual 63 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia spre Europa via Marea Neagră, ocolind ţările de tranzit precum Ucraina şi Belarus. Gazprom deţine 50% din proiectul South Stream, 20% aparţin grupului italian Eni, în timp ce grupul francez EDF şi grupul german Wintershall deţin fiecare câte 15%.
În ceea ce priveşte proiectul Nord Stream, Rusia reuşeşte să-şi rezolve o altă problemă: ocolirea Ucrainei. Dacă Gazprom este un monopol în privinţa aprovizionării cu gaze a Europei (sau, cel puţin a unora dintre ţări, precum România, Bulgaria etc), Ucraina este, practic, un monopol în privinţa transportului: 80% din gazele ruseşti trec prin Ucraina spre Europa. Ruşii îi tot acuză pe ucraineni, de câţiva ani, că “fură din conducte” şi, în consecinţă, sistează livrările către Ucraina. Adevărat, în toiul iernii! Dar, sistând livrările spre Ucraina, se diminuează sau chiar se opreşte furnizarea gazelor spre Europa.
Cu această explicaţie, a neînţelegerilor cu Ucraina, Rusia a demarat proiectul prin Marea Baltică. Conducta Nord Stream reprezintă primul proiect de anvergură, de după 1990, pentru transportul gazelor naturale. Gazoductul, care se întinde din Vyborg, Rusia, până în Greifswald, Germania (1222 km prin Marea Baltică), a început să furnizeze gaze naturale în 2011 şi se preconizează ca, în 2015, să ajungă la capacitatea maximă de transport, 55 de miliarde de metri cubi de gaze.
Şi, pentru ca prietenia ruso-germană “să fie definitiv pecetluită”, Vladimir Putin l-a numit pe ex-cancelarul german Gerhard Schroder preşedinte al comitetului acţionarilor companiei Nord Stream. Compania care dezvoltă proiectul este deţinută de Gazprom (51%), Wintershall (20%), E.ON (20%) şi Gasunie Olanda (9%).
Reamintim, Wintershall este o companie deţinută 100% de concernul german BASF, dar, împreună cu Gazprom, deţine, în proporţii egale, companiile WIEE şi WIEH, intermediarii care aduc gazele ruseşti şi în România.
