Acasă Economie Se întâmplă și la alții: Guvernul german recurge la trucuri contabile pentru a atinge ţinta de cheltuieli cu apărarea impusă de NATO

Se întâmplă și la alții: Guvernul german recurge la trucuri contabile pentru a atinge ţinta de cheltuieli cu apărarea impusă de NATO

de M G

Olaf SCHOLZ

Guvernul german utilizează diverse „artificii contabile” pentru a respecta ţinta de cheltuieli cu apărarea, de 2% din PIB, impusă de NATO, susţine un articol publicat în revista germană Spiegel, care citează un document intern al Ministerului de Finanţe de la Berlin, transmite Agerpres.

Potrivit acestui articol, cheltuielile efectuate de un număr de şapte ministere, de Cancelaria lui Olaf Scholz şi de ambele camere ale Parlamentului german sunt considerate drept cheltuieli cu apărarea.

Cele mai mari cheltuieli, de 11,2 miliarde de euro, sunt la Ministerul de Finanţe, susţine Der Spiegel, adăugând că suma include 4,5 miliarde de euro sub formă de plăţi cu dobânzile, pe care Ministerul de Finanţe de la Berlin o justifică pe motiv că echipamente militare au fost achiziţionate pe bază de acumulare de datorii.

De asemenea, cheltuielile cu avioanele guvernamentale, precum şi cu plata pensiilor pentru cadrele militare din fosta armată a Republicii Democrate Germane (RDG), care, în 1990 s-a reunit cu Germania de Vest, sunt incluse şi ele drept cheltuieli cu apărarea.

În luna august, o sursă a declarat pentru Reuters că Guvernul german a renunţat să se mai angajeze legal pentru atingerea ţintei de cheltuieli cu apărarea de 2% din PIB pe bază anuală, respectând doar promisiunea de a ajunge la o medie de 2% din PIB pe parcusul a cinci ani.

din aceeasi categorie