Acasă Analize Se adânceşte deficitul balanţei externe

Se adânceşte deficitul balanţei externe

de GM

Deficitul balanţei externe de plăţi a României a continuat să se adâncească în luna august, ajungând la 4,07 miliarde euro după primele opt luni, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Ceea ce era previzibil, după cum a publicat şi Focus Energetic, după ce deficitul comercial (diferenţa dintre importuri şi exporturi) a ajuns la 3,8 miliarde de euro. În plus, nici “căpşunarii” nu mai sunt ce-au fost: transferurile curente (reprezentate, în special, de remiterile muncitorilor români din străinătate şi fondurile de la Uniunea Europeană), adică bani care au intrat în ţară, au scăzut cu 38,8% faţă de perioada ianuarie-august 2009, până la 3,6 miliarde de euro, totalul net fiind de 1,8 miliarde de euro. De exemplu, în primele opt luni ale anului 2008, transferurile curente (banii care au intrat în ţară de la “căpşunari şi UE) au fost de 4,7 miliarde de euro, totalul net fiind de 4,4 miliarde de euro, de aproape două ori şi jumătate mai mare decât în prezent.

Nu sunt singurele motive pentru care deficitul contului curent s-a majorat: balanţa serviciilor a înregistrat “un minus” de 535 milioane euro în primele opt luni din 2010, de 3,16 ori mai mare decât cel de 169 milioane euro din perioada similară a anului trecut. De asemenea, segmentul „turism-călătorii” s-a dezechilibrat şi mai mult, cu un deficit de 154 milioane euro (faţă de 66 milioane euro în ianuarie-august 2009). La rândul său, balanţa externă a serviciilor de transport a trecut pe deficit şi a ajuns la -93 milioane euro în primele opt luni, de la un excedent de 74 milioane euro în perioada similară a anului trecut.

Anul trecut, deficitul balanţei de plăţi a României s-a redus cu 68,7%, la 5,05 miliarde euro, nivelul dezechilibrului extern revenind la nivelul din 2004, an în care dimensiunea economiei româneşti era însă mult mai mică. În primele opt luni din 2009, deficitul balanţei de plăţi a fost de 2,74 miliarde euro.

Scad investiţiile, cresc împrumuturile

Problema balanţei externe de plăţi (care, ca orice balanţă contabilă, trebuie să fie “zero”) o reprezintă finanţarea deficitului de cont, care se poate face în doar două moduri: care creează datorii (împrumuturile) şi care nu creează datorii (investiţiile străine directe – ISD). Din păcate, investiţiile străine directe în România au scăzut în primele opt luni cu 36% faţă de ianuarie-august 2009, până la 1,95 miliarde euro, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 48% prin ISD. În perioada ianuarie – august 2009, investiţiile străine directe au fost de 3,05 miliarde euro, iar în perioada ianuarie – iulie 2008, investiţiile străine au fost de aproape 6 miliarde de euro (de peste 3 ori mai mari decât în prezent).

De aceea, cum deficitul de cont nu a fost finanţat prin ISD, nu este deloc de mirare că România înregistra, la finalul lunii august a acestui an, o datorie externă totală de 87,762 miliarde euro, în creştere cu 9,29% faţă de finalul lui 2009. La sfârşitul lunii august 2009 România avea o datorie externă totală de 76,9 miliarde euro, iar la sfârşitul lunii august 2008 – de 47,4 miliarde de euro (aproape jumătate faţă de cea din prezent).

Conform BNR, la finalul lunii august 2010, datoria externă pe termen mediu şi lung a României însuma 70,62 miliarde euro, faţă de 65,70 miliarde euro la 31 decembrie 2009, iar datoria pe termen scurt se cifra la 17,14 miliarde euro, cu 17,4% peste nivelul de la finalul lui decembrie, de 14,59 miliarde euro.

Datoria publică directă, ce include împrumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finanţe şi autorităţile locale, a crescut cu 2,71 miliarde euro în primele opt luni, până la 14,69 miliarde euro, în timp ce datoria externă garantată public a crescut cu 18,1%, la 1,79 miliarde euro. În schimb, datoria externă negarantată public a scăzut cu 883 milioane euro în primele opt luni, la 38,39 miliarde euro.

Depozitele constituite pe termen mediu şi lung în România de nerezidenţi au crescut cu doar 78 milioane euro în primele opt luni, la 7,32 miliarde euro.

Împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) – în baza acordului stand-by cu România, exclusiv suma primită de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) de la FMI – însumau 8,41 miliarde euro la 31 august, în creştere cu 48%, de la 5,68 miliarde euro la finalul anului trecut, mai arată datele băncii centrale.

BNR a mai anunţat că serviciul datoriei externe – pe termen scurt, mediu şi lung – a însumat în primele opt luni 23,54 miliarde euro, din care 14,39 miliarde euro pe partea datoriei pe termen scurt.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 33,4% în perioada ianuarie-august 2010, comparativ cu 33,1% în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 8,8 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 august 2010, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2009.

BNR precizează că soldul datoriei externe este calculat pe bază cash, adică nu include dobânda acumulată şi neajunsă la scadenţă şi nici alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de la FMI.

din aceeasi categorie