Acasă Economie Scăderi de preţuri

Scăderi de preţuri

de GM

Inflaţia în luna iunie 2012 faţă de mai 2012 a fost negativă de –0,04%, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). Inflaţia în luna iunie 2012 faţă de iunie 2011 a fost de 2,04 %.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (iulie 2011 – iunie 2012) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2010 – iunie 2011) determinată pe baza Indicelui Preţurilor de Consum (IPC) a fost de 3%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – de 3,1%.

Cel mai mult s-au ieftinit cartofii, cu 20,52%, iar cel mai mult s-au scumpit fructele prospete – cu 6,5%.

Pe de altă parte, preţul mediu al legumelor şi conservelor s-a diminuat cu 2,37%, în timp la ouă s-a majorat cu 2,53%.

Mărfurile nealimentare nu au cunoscut modificări semnificative de preţuri, singurele scăderi fiind înregistrate la combustibili şi alte mărfuri nealimentare, cu 0,66% şi, respectiv, 0,01%. În ceea ce priveşte serviciile, tarifele acestora au înregistrat o creştere cu 0,27%.

din aceeasi categorie