Acasă Economie Scad salariile

Scad salariile

de GM

În luna mai 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2008 lei, cu 2,8% mai mic decât luna precedentă. Indicele câştigului salarial real faţă de luna mai 2010 a fost de 94,2%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1458 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 40 lei (-2,7%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.698 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (854 lei).

Indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 97,1%.

În luna mai 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic (mai puţin bugetarii), nivelul câştigului salarial mediu net a fost în scădere faţă de luna aprilie 2011, când s-au acordat prime ocazionale (prime de Paşte), ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru Paşte) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna mai 2011 a scăzut ca urmare a nerealizărilor de producţie, încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice ori angajării de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, captarea, tratarea si distribuţia apei (între 10% şi 14%) şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de asigurări (între 8% şi 10%).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net, din sectorul economic, s-au înregistrat în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (între 3% şi 5%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie în administraţia publică (-0,7%) şi învăţământ (-0,1%). În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net din luna mai a crescut uşor (+0,4%), ca urmare a plăţii sumelor restante în unele unităţi din domeniul asistenţei sociale, ori a disponibilizării personalului din aceste unităţi.

Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câştigul salarial mediu net din luna mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16,5% în învăţământ, cu 14,6% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 9,7% în administraţia publică.

Faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din luna mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16% în administraţia publică – 13,5% în învăţământ, respectiv cu 12,7% în sănătate şi asistenţă socială.

din aceeasi categorie