Acasă Economie Ruşii se extind în Germania

Ruşii se extind în Germania

de GM

dea-rweDEA, filiala de petrol şi gaze a grupului german de utilităţi RWE, a fost vândută unui grup de investitori ruşi conduşi de miliardarul Mikhail Fridman, pentru 5,1 miliarde de euro (5,7 miliarde de dolari), transmite AP, preluată de Agerpres.

În martie 2014, RWE AG a anunţat planificata vânzare a subsidiarei sale DEA către LetterOne Group, divizia de investiţii a companiei Alfa Group, deţinută de Mikhail Fridman, pe fondul sporirii tensiunilor dintre Rusia şi statele occidentale. În vara anului trecut, Guvernul de la Berlin a aprobat tranzacţia.

Directorul general al RWE, Peter Terium, a afirmat că firma se poate concentra acum pe afacerea sa de bază şi îşi va putea achita datoriile. RWE, cu operaţiuni în 14 state, are nevoie de aprobarea guvernelor locale pentru finalizarea tranzacţiei.

Fridman a declarat că „ambiţia noastră este să dezvoltăm şi să extindem DEA”. Prin această tranzacţie, miliardarul rus a obţinut 190 de licenţe sau concesiuni de petrol şi gaze din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Printre firmele interesate de activele DEA s-a aflat şi compania energetică MOL din Ungaria şi o subsidiară a grupului german BASF, Wintershall. RWE este a doua mare companie de utilităţi din Germania, după E.ON AG.

din aceeasi categorie