Acasă Stiri ExterneAmerica Ruşii îşi văd de treabă

Ruşii îşi văd de treabă

de GM

„Urmele” URSS încă se văd în Europa. Minţile diabolice ale lui Lenin, Stalin sau Hruşciov au conceput nu numai state cu graniţe „mutate” mai la stânga sau mai la dreapta, iar teritoriile noi le-au populat cu cetăţeni ruşi (precum în Polonia, Ucraina, Georgia, Rep. Moldova, Armenia etc), pentru ca niciodată să nu fie linişte în aceste teritorii şi ţări (precum în Crimeea, Nagorno-Karabakh, Oseţia de Sud, Abhazia, Transnistria etc.) dar „au inventat” şi interdependenţe comune, astfel încât un stat sovietic să nu poată evolua independent de un alt stat sovietic. O astfel de „relaţie biunivocă” este între Rusia şi Ucraina: dacă Rusia are zăcămintele de gaze naturale, Ucraina deţine conductele ce duc gazele spre consumatorii europeni. În aceste condiţii, Moscova caută soluţii, astfel încât să ocolească Kievul. A început cu un gazoduct mai mic, Blue Stream, ce duce gazele ruseşti, prin Marea Neagră, spre Turcia. A continuat cu Nord Stream, ce duce gazele spre Germania, prin Marea Baltică, iar acum South Stream, ce duce gazele tot prin Marea Neagră, în Bulgaria, iar, de aici, „o ramură” va merge spre Grecia şi Italia, iar alta – spre Serbia, Ungaria şi Austria. În prezent, lumea occidentală caută soluţii „să pedepsească” Rusia pentru alipirea Crimeei, dar şi variante de „a scăpa” de dependenţa faţă de gazele ruseşti, în condiţiile în care aproximativ 30% din gazele consumate de Europa provin din Federaţia Rusă. Cu toate acestea, Moscova „îşi vede de treabă”: construieşte South Stream. În acelaşi timp, autorităţile de la Bucureşti declară că România nu va fi afectată de o sistare a livrării de gaze dinspre Rusia spre Europa, via Ucraina.

Un consorţiu condus de firma rusă Stroitransgaz, deţinută de un om de afaceri inclus pe lista cetăţenilor ruşi vizaţi de sancţiunile americane, urmează să primească, în scurt timp, un contract în valoare de 3,5 miliarde de euro, pentru a construi secţiunea din Bulgaria a gazoductului South Stream, au declarat surse din apropierea discuţiilor, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

„Nu putem spune că a fost ales un contractor, până când compania care se ocupă de proiect nu anunţă în mod public care este decizia sa”, a comentat ministrul bulgar al Energiei, Dragomir Stoynev.

Grupul energetic Bulgarian Energy Holding (BEH) a informat că 11 companii au depus oferte pentru acest contract, fără a dezvălui, însă, identitatea companiilor.

„Consorţiul condus de Stroitransgaz a fost selectat pentru a construi porţiunea din Bulgaria a gazoductului”, a declarat o sursă din apropierea discuţiilor.

Potrivit unei alte surse, anunţul cu privire la acordarea contractului trebuia făcut vineri, însă, din motive politice, a fost amânat până săptămâna viitoare.

Stroitransgaz este un colaborator apropiat al gigantul rus Gazprom. Compania a fost implicată în construcţia unei conducte petroliere în zona de est a Rusiei, pentru a creşte exporturile de petrol ale Rusiei cu destinaţia Asia.

Omul de afaceri Gennady Timchenko, care deţine 63% din acţiunile Stroitransgaz Group, via holdingul Volga Group, a fost inclus joi pe lista cetăţenilor ruşi vizaţi de sancţiunile anunţate de preşedintele american Barack Obama.

Proiectul South Stream prevede construcţia unei conducte cu o lungime de 2.400 de kilometri începând din Rusia, via Marea Neagră în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi nord-estul Italiei.

Conducta ar urma să devină complet operaţională în 2018, costurile estimate ale proiectului ridicându-se la 17 miliarde de euro.

România nu va fi afectată de o sistare a livrării de gaze dinspre Rusia

România nu va fi afectată de o sistare a livrării de gaze dinspre Rusia către Ucraina, întrucât dispune de producţie proprie, iar consumul de gaze nu va creşte în perioada următoare, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, pentru RFI România.

„Nu cred că o nedorită întrerupere de furnizare de gaz dinspre Rusia către Ucraina va avea un efect asupra României. În primul rând, pentru că, după cum este cunoscut, România are o producţie proprie semnificativă. În momentul de faţă, ne acoperim aproape 80% din consum din producţia proprie. În plus, avem importante cantităţi de gaz natural stocate în depozite”, a spus Nicolescu.

Mai mult decât atât, în perioada următoare, consumul de gaz nu va atinge niveluri foarte mari, a precizat el.

„În plus, chiar şi într-un scenariu pe termen foarte lung, suntem pregătiţi şi pentru o astfel de situaţie şi avem soluţii, printre care cea mai la îndemână ar fi trecerea unor centrale, care produc energie electrică şi termică, de pe combustibil gaz natural către un alt combustibil primar”, a adăugat Răzvan Nicolescu.

Ministrul delegat pentru Energie dă asigurări că România nu va avea de suferit în cazul unei dispute între Rusia şi Ucraina pe tema gazelor.

„Suntem, din punctul acesta de vedere, cea mai sigură ţară din regiune. După cum este cunoscut, în Uniunea Europeană suntem poziţionaţi pe locul trei la indicatorul de securitate energetică. Doar Danemarca şi Estonia au un indicator de securitate energetică mai bun decât al nostru. Nu-mi fac probleme că am putea fi afectaţi de o dispută între Rusia şi Ucraina pe tema gazelor”, a explicat oficialul.

Conform acestuia, România are posibilităţi limitate pentru a-şi ajuta ţările vecine.

„În momentul de faţă, nu avem capacităţi să ne ajutăm vecinii, din păcate, chiar dacă, prin eforturile făcute de Guvern în ultimele luni, de primul-ministru Ponta, s-au făcut unele progrese în ceea ce priveşte conectarea cu Republica Moldova, însă proiectul nu este încă finalizat. Deci, posibilitatea noastră de a ajuta ţările vecine este limitată, însă, din punctul nostru de vedere, noi suntem clar feriţi”, a completat Nicolescu.

din aceeasi categorie