Acasă Stiri ExterneEuropa Rosneft a găsit hidrocarburi în zona rusească a Mării Negre

Rosneft a găsit hidrocarburi în zona rusească a Mării Negre

de M G

Grupul petrolier rus Rosneft a anunţat că a finalizat forajele la primul puţ din Marea Neagră, în cadrul unui proiect dezvoltat în parteneriat cu grupul italian Eni, iar rezultatele arată o posibilă descoperire de hidrocarburi, informează Reuters, preluată de Agerpres. Compania rusă nu a precizat, însă, care sunt cantităţile posibile de hidrocarburi care ar putea exista la acest puţ.

„Rezultatele obţinute inspiră încredere cu privire la posibilitatea unor mari depozite de petrol şi gaze naturale în zona rusească a Mării Negre”, a informat Rosneft într-un comunicat de presă.

Rosneft şi Eni au început să foreze acest puţ, denumit “Maria-1”, în luna decembrie 2017.

În România, OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

O altă companie, Black Sea Oil and Gas, care a concesionat perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, va începe producţia la mijlocul anului viitor, cantitatea de gaze posibil de recuperat fiind de 10 miliarde mc.

Un al treilea proiect important din Marea Neagră, unde este implicat şi Romgaz în parteneriat cu ruşii de la Lukoil, este perimetrul Trident, unde există o descoperire de circa 30 miliarde mc, dar care, până în acest moment, nu a fost declarată comercială. Aici producţia ar putea începe la o diferenţă de un an-doi faţă de perimetrul Neptun.

din aceeasi categorie