Acasă EconomieBanci & Asigurari Romsilva are Consiliu de Administrație. Aproape complet

Romsilva are Consiliu de Administrație. Aproape complet

de L M

În cele din urmă, ministrul Mediului a semnat pentru Consiliul de Administrație de la Romsilva; e drept, nu pentru toți membrii, ci doar pentru 4 din cele 5 posturi. Era nevoie de un CA funcțional, după cum spune chiar ministrul Mediului, pentru că regia statului nu mai avea niciun șef de mai mult timp. Numele celor patru administratori sunt cunoscute în lumea silvică, cu bune și cu rele. Există și o doamnă, printre cei 4, care poate suscita destule discuții. Desemnarea membrilor CA vine la momentul oportun pentru că mâine, 7 august, este organizată o dezbatere la Ministerul Mediului cu privire la reorganizarea Romsilva, iar lipsa CA ar fi fost încă un motiv de dispute între silvicultori și ministra Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță semnarea contractelor de mandat pentru patru noi membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în urma unei proceduri derulate conform legislației în vigoare, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

„Procesul de selecție și numire s-a desfășurat într-un context dificil și sub semnul unei responsabilități imense. Regia traversează o perioadă critică, fără director general numit, cu grave probleme financiare și de guvernanță, iar așteptările față de actualul Consiliu sunt ridicate”, precizează documentul.

„O spun de la bun început: nu suntem mulțumiți de procedura care s-a derulat, nici de lipsa candidaților – fapte ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la cum a fost comunicat transparent concursul și cât de credibil a fost pentru a atrage specialiști să aplice în cadrul lui. În unele cazuri am avut un singur candidat rezultat în urma concursului pe o poziție, ceea ce compromite grav indicatorul de competitivitate. Legislația pe baza căreia funcționează întreprinderile publice are lacune majore și trebuie modificată urgent”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.

„Cu toate acestea, era esențial să avem un consiliu de administrație funcțional, iar obligația legală de a finaliza această procedură nu putea fi amânată. Tocmai de aceea am intervenit acolo unde am avut pârghii și, în premieră, am introdus în contractele de mandat obligații ferme privind transparența, competitivitatea și responsabilitatea. Vom urmări îndeaproape activitatea acestui Consiliu – fiecare decizie, fiecare numire. Romsilva are nevoie acum, mai mult ca oricând, de un director general interimar cu o viziune reformatoare și de un consiliu care să nu se abată de la mandatul primit”, a punctat demnitarul.

Potrivit documentului, contractul de mandat este completat cu noi măsuri cerute de Buzoianu. Printre acestea se numără anunțarea publică a selecției pentru directorul general interimar, cu cel puțin 5 zile înainte, și alegerea candidatului pe baza calificărilor și propunerilor de reformă, fără criterii politice; transparentizarea pentru fiecare ordine de zi a ședințelor Consiliului; obligația consultării cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru toate măsurile cu impact în activitatea Romsilva. Contractele prevăd, totodată, sancțiuni în cazul în care indicatorii nu sunt îndepliniți – inclusiv revocarea membrilor CA fără drept la daune-interese.

De asemenea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a redus semnificativ îndemnizația lunară a membrilor Consiliului de Administrație, de la 12.500 lei brut la 5.000 lei brut, „pentru a aduce remunerația mai aproape de realitatea financiară a Regiei și de standardele de eficiență și echitate în cheltuirea fondurilor publice”, precizează documentul.

„MMAP reamintește că Romsilva se află într-o situație critică, fiind necesară urgent numirea unui director general interimar care să poată implementa reformele și să gestioneze corect și transparent activitatea regiei”, completează comunicatul.

Patru din cinci

Numele celor patru aleși au fost publicate pe site-ul Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva. Este vorba de Speranța Georgeta Ionescu, Dan Achim, Ion Chisăliță și Mugurel Cozmanciuc. Contractul este pe o perioadă de 4 ani.

Mugurel Cozmanciuc, de formație jurist, este fost parlamentar și secretar de stat la Ministerul Mediului, responsabil cu domeniul silvic. Ion Chisățită este silvicultor, fost primar, director al Direcției Silvice Caraș-Severin, una dintre cele mai mari din țară, dar și fost membru în CA Romsilva. Dan Achim, silvicultor și el, este director general la Garda Forestieră Națională și pentru multă vreme membru CA la Romsilva, ca reprezentant al Ministerului Mediului. Același statul îl va avea și acum. Cel mai nou nume este Speranța Georgeta Ionescu, ca reprezentant al ministerului în CA Romsilva. Din postura de director general în Ministerul Mediului, a ajuns secretar general la Ministerul de Finanțe. A mai trecut și pe la Ministerul Muncii, dar nicăieri nu apare CV-ul doamnei.

Marele absent este Dănuț Apostu, multă vreme chiar președinte de CA la Romsilva, în mandate provizorii. Ministrul Mediului și-a exprimat public nemulțumirea că Apostu era primul pe lista scurtă în procedura de selecție, obținând cel mai mare punctaj dintre toți candidații. Cu toate acestea, ministra Buzoianu nu l-a acceptat din nou în CA, motivând că nu poate numi o persoană care a condus Romsilva când regia statului a înregistrat rezultate financiare proaste.

din aceeasi categorie