Acasă MediuDezvoltare Durabila Romsilva a trecut la întabularea pădurii

Romsilva a trecut la întabularea pădurii

de L M

Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a întabulat aproximativ 5% din pădurile statului pe care le administrează, dar are în elaborare documentația tehnică pentru aproape toată pădurea de care se îngrijește. O parte din fondul forestier s-a întabulat prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Cadastrarea și întabularea terenurilor are o foarte mare importanță, pentru că se pune ordine în ceea ce privește proprietățile și deschid calea către aplicarea unor programe cu fonduri externe.

Suprafața de fond forestier proprietatea publică a statului înscrisă în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a crescut la 162.593 hectare, 45.556 hectare din acestea fiind înscrise de Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, iar restul suprafețelor de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, conform procedurilor prevăzute de Codul Silvic, la articolul 12, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva.

De asemenea, Regia anunţă că a întocmit şi depus documentaţiile pentru alte 141.221 de hectare de fond forestier, pentru a fi înscrise în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară, iar specialiştii Romsilva lucrează la elaborarea documentaţiei tehnice pentru alte 2,8 milioane hectare fond forestier de stat.

Direcţia Silvică Giurgiu are, în acest moment, 47,44% din fondul forestier de stat înscris în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară, fiind urmată de Direcţia Silvică Ialomiţa, cu 26,44%, Direcţia Silvică Suceava (21,44%) şi Direcţia Silvică Satu Mare (18,64%). Totuși, DS Suceava a întabulat o suprafață de pădure de vreo 3,5 ori mai mare decât Giurgiu, fiind una dintre cele mai mari din țară.

„Înscrierea dreptului de proprietate pentru pădurile proprietatea publică a statului se face în baza procedurii operaţionale Intabularea dreptului de proprietate publică a statului asupra fondului forestier conform art.12 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, elaborată de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, precizează Romsilva.

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. 80% dintre suprafeţele aflate în proprietatea statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

din aceeasi categorie