Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău anunță că va continua investițiile pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru generarea de energie verde, destinată consumului propriu.
”Astfel, în continuarea investiției finanțate din fonduri PNRR (raport curent nr.21/10.01.2024), prin care am instalat panouri fotovoltaice cu o capacitate de 0,999 MW, finalizată în cursul acestui an, am demarat instalarea unui nou sistem de panouri fotovoltaice pentru producția energie verde, cu o capacitate de 395 kW.+”, arată un anunț al companiei transmis BVB.
De asemenea, societatea va continua să investească în energie verde pentru consum propriu, atât ca parte a strategiei sale de sustenabilitate, cât și ca parte a strategiei sale generale de business, cu ținta de a atenua impactul costurilor energiei electrice achiziționate de la furnizori din sistemul național, asupra activităților sale.
Compania Romcarbon este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul ROCE şi are o capitalizare de 82,67 milioane lei. Compania este procesator de mase plastice cu experienţă în prelucrarea polietilenei, polipropilenei, PVC-ului, polistirenului. În primele nouă luni, compania a raportat pierderi de 4,12 milioane lei. 32,8% din acţiunile Romcarbon sunt deţinute de Living Plastic Industry din Buzău.


