Acasă Mediu Romanian Solar Summit 2023

Romanian Solar Summit 2023

de M G

Sub sloganul „Întâlnește piața fotovoltaică din România!”, pe 18 mai 2023, începând cu ora 09.00, la Grand Hotel din București, va avea loc cea de-a patra ediție a Romanian Solar Summit, eveniment ce va reuni cele mai importante companii active pe piața energiei solare, împreună cu reprezentanți ai autorităților.

”Poarta de intrare către jucătorii români din domeniu, Romanian Solar Summit 2023 oferă șansa unică și accesul la informații practice, utile, de la autorități și companii cu o vastă experiență în industria fotovoltaică, precum și privilegiul de a întâlni jucători locali din industria energiei solare, pentru facilitarea parteneriatelor, conexiunilor, noi idei de afaceri și dezvoltări viitoare”, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul summit-ului se vor discuta aspecte practice, recomandări și provocări pentru dezvoltatorii de proiecte, prin dezbaterea stării actuale a pieței fotovoltaice din România, discuțiile atingând subiecte de mare importanță pentru toți cei implicați în dezvoltarea proiectelor solare.

Evenimentul este conceput pentru a oferi informații practice despre dezvoltarea unui proiect de la zero.

Printre subiectele ce vor fi dezbătute în cadrul summit-ului se numără: Aspecte privind legislația referitoare la sectorul fotovoltaic; Ce s-a schimbat pe piața energiei regenerabile din România?; Ce proiecte sunt atractive în sectorul fotovoltaic din România?; Autorizațiile și aspectele de reglementare care au impact asupra fazei incipiente în dezvoltarea proiectului; Care sunt principalele blocaje în acest moment în dezvoltarea proiectelor?; Provocări în asigurarea terenului – transformarea unui teren într-un proiect energetic – DO și DON’T; Ordonanța 119/2022 etc.

De menționat, prezentările vor fi în limbile română și engleză, cu traducere simultană.

Evenimentul este organizat de către Govnet – București, organizație ce își propune să aducă o analiză corectă și echilibrată și o acoperire cuprinzătoare a scenei politice și de afaceri din România.

din aceeasi categorie