
Corneliu BODEA
Asociația Centrul Român al Energiei (CRE) organizează, în data de 26 octombrie, o nouă ediție a conferinței ”Romanian Energy Day”, eveniment emblematic care, de 10 ani, reprezintă sectoarele energetice românești și regionale la Bruxelles, se arată într-un comunicat de presă.
Pe măsură ce ne îndreptăm spre finalul anului 2021, o criză energetică globală trimite valuri de șoc în economiile și sectoarele industriale din întreaga lume. În plus față de lipsurile imediate și creșterile prețurilor, această criză ar putea prefigura și consecințele unei tranziții energetice prost gestionate.
Într-un context excepțional, importurile de energie ale Uniunii Europene continuă să înregistreze valori ridicate în situația revenirii consumului post perioadei de carantină, iar prețurile energiei (electricitate, petrol și gaze naturale) înregistrează maxime istorice. Leaderii europeni sunt implicați într-un efort concertat de protejare a cetățenilor și mediului de afaceri, aspect care se poate arăta pozitiv în contextul proiectului European și care poate întări coeziunea statelor membre.
La nivel global observăm ireversibilitatea schimbărilor climatice. În fiecare secundă umanitatea emite în atmosferă 1.300 Mt CO2, ajungând, probabil, în punctul fără întoarcere privind limitarea creșterii temperaturii globale. De la dezvoltarea de produse eficiente din punct de vedere energetic, la dezvoltarea de sisteme de combustibili alternativi, cum ar fi hidrogenul și infrastructura care îl asociază, reconfigurarea sectorului energetic global va necesita o cooperare la scară largă.
”La nivel regional, Uniunea Europeană s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în anul 2030, actualul deceniu fiind determinant pentru acțiunea climatică. Obiectivul final este neutralitatea climatică până în 2050. Termenul pare îndepărtat, dar provocarea este masivă. Așadar, într-o schimbare atât de profundă, cum este tranziția energetică, cea mai complicată componentă o reprezintă schimbarea mentalității, pe care cu toții va trebui să o acceptăm, pentru a o putea pune în aplicare”, a declarat, în comunicat, Corneliu Bodea, președintele CRE.
Intitulat „Drept la țintă. Climă stabilă pentru vremuri incerte”, Romanian Energy Day 2021 este adaptată în jurul Pactului Verde European și al programului „Fit for 55″ și va încerca să segmenteze Strategia Uniunii Europene pentru acțiune climatică în pilonii săi principali, anume energia, clădirile, transporturile, industria, precum și perspectivele industriei energetice românești cu privire la tranziția către emisii reduse de carbon, se precizează în comunicat.
”Vă invit să dezbatem toate subiectele care ne preocupă împreună cu decidenții europeni, autorități, insituții și industrie. Un eveniment pentru, despre și împreună cu toți actorii din domeniu. Să nu ne ascundem în spatele provocărilor, să lucrăm împreună și să venim cu solutii pragmatice și realizabile”, a mai spus Corneliu Bodea.


