Acasă Economie România stă bine cu gazele

România stă bine cu gazele

de M G

Ion STERIAN

Importurile de gaze ale României se desfăşoară normal, iar ţara noastră îşi poate asigura necesarul de consum din producţia internă în această perioadă, a anunțat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

„Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici. Pentru ziua de astăzi (n.r. – miercuri, 27 aprilie), consumul este estimat la 19,5 milioane de metri cubi”, a spus Sterian, transmite Agerpres.

Importurile de gaze sunt miercuri de 3,5 milioane de metri cubi (3,2 milioane mc prin Ungaria şi 300.000 mc prin Negru Vodă), nivel egal cu cel de zilele trecute.

„România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi. Important este să aducem gaze din import, din alte surse, pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3,2 miliarde de metri cubi”, a mai spus Sterian.

Potrivit acestuia, în depozitele de gaze din România sunt în acest moment 640 de milioane de metri cubi, cu 230 de milioane de metri cubi mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Salvarea noastră este conducta BRUA, care este funcţională şi ne ajută să avem securitate în aprovizionare şi să asigurăm tranzitul de gaze în regiune, inclusiv în reverse-flow (n.r. – în ambele sensuri), obţinând şi venituri din taxele de tranzit”, a completat şeful Transgaz.

Reamintim, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de către cele două ţări pentru livrarea combustibilului, potrivit Reuters. ”Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile”, a precizat Gazprom.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

din aceeasi categorie