România avea, la sfârșitul săptămânii trecute, în depozite, 2,801 miliarde metri cubi gaze, volum ce corespunde unei ponderi de 90,9% din capacitatea de înmagazinare a ţării, potrivit datelor furnizate de către Transgaz. La 1 noiembrie, când începe perioada de extracție, se preconizează ca gazele înmagazinate să ajungă la 2,9 miliarde mc, a treia cea mai mare cantitate depozitată în ultimii 10 ani (vezi –grafic stoc). Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat în luna septembrie, că, la nivelul Uniunii Europene, stocurile comune de gaze au ajuns la 84%.
„Prietenii noştri din ţările baltice au depus eforturi uriaşe pentru a pune capăt dependenţei lor de Rusia. Au investit în energia din surse regenerabile, în terminale GNL şi în conducte de interconectare. Toate acestea au fost înfăptuite cu costuri ridicate, însă dependenţa de combustibilii fosili din Rusia are un preţ mult mai mare. Trebuie să ne debarasăm de această dependenţă în întreaga Europă. Am convenit aşadar să constituim stocuri comune. Am ajuns deja la 84%: mai mult decât obiectivul pe care ni l-am fixat”, a spus von der Leyen.
Pe de altă parte, România a importat, în primele opt luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,512 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 20,1% (- 381.300 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia internă de gaze naturale a fost, în aceeași perioadă, de peste 4,609 milioane tep, cu 4,6% (223.300 tep) sub cea din primele opt luni din 2021.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an.
Cantitatea de gaze ce se preconizează a fi depozitată la 1 noiembrie este de 2,9 miliarde mc. Potrivit Transgaz, în anul 2010, cantitatea de gaze aflată în stocuri la începutul sezonului rece era de 2,724 miliarde mc, în 2011 – 2,937 miliarde mc, în 2012 – 2,877 miliarde mc, în 2013 – 2,875 miliarde mc, în 2014 – 2,674 miliarde mc, în 2015 – 2,455 miliarde mc, în 2016 – 2,391 miliarde mc, în 2017 – 2,220 miliarde mc, în 2018 – 2,222 miliarde mc, în 2019 – 2,966 miliarde mc (cea mai mare cantitate), în 2020 – 2,874 miliarde mc, iar în 2021 – 2,303 miliarde mc.