Acasă Analize România riscă să rămână „în beznă”. La propriu.

România riscă să rămână „în beznă”. La propriu.

de M G

Legislaţia europeană şi naţională privind protecţia mediului riscă să lase România fără energie electrică. Circa un sfert din producţia de energie a ţării este asigurată de termocentralele pe cărbune. Din păcate, din cauza creşterii fără precedent a preţurilor la certificatele de emisii (CO2), trend care, cel mai probabil, va continua, producătorii nu vor mai avea bani să le achiziţioneze. Consecinţa va fi intrarea acestora în faliment şi a României „în beznă”! O soluţie avansată de piaţă ar fi ca valoarea acestor certificate CO2 să fie evidenţiată separat pe factura la electricitate, la fel cum este în prezent evidenţiată valoarea certificatelor verzi, emise pentru susţinerea producţiei de energie din surse regenerabile.

În prezent, România dispune de circa 11.000 MW care pot produce constant energie electrică (hidrocentrale, termocentrale şi centrala nucleară de la Cernavodă). Astăzi, capacitatea netă instalată și disponibilă (inclusiv cea rezervată pentru servicii de sistem) în centrale termoelectrice pe bază de lignit și de huilă (Complexul Energetic Oltenia – CEO şi Complexul Energetic Hunedoara – CEH) este de aproximativ 3.300 MW. Dar, evident, niciodată nu se funcţionează la capacitate maximă. CE Oltenia nu poate produce mai mult de 3.000 MWh/h, oricât s-ar chinui!

Ce s-ar întâmpla dacă oltenii nu mai pot să producă energie electrică? Mulţi consumatori industriali vor fi opriţi. Sau, şi mai simplu, în toată România se va opri curentul, adică vom intra în blackout! Pentru că nu există alte capacităţi de producţie capabile să înlocuiască producţia din termocentralele ce alcătuiesc acest complex energetic. Este adevărat, în România sunt instalate capacităţi de aproximativ 5.000 MW în surse regenerabile, în principal în centrale eoliene (3.100 MW) şi fotovoltaice (aproape 1.400). Lăsând la o parte faptul că niciodată nu produc la capacitate maximă, ce se întâmplă într-o noapte de iarnă, la -20ºC? Nimic, pentru că fotovoltaicele nu pot produce noaptea, iar fermele eoliene devin inutile la temperaturi atât de scăzute. Problema este că nici capacitate de interconectare, de import, nu avem astfel încât să acopere producţia CE Oltenia şi CE Hunedoara!

Aceste termocentrale ce funcţionează pe cărbune sunt obligate, potrivit legislaţiei naţionale şi europene, să achiziţioneze un certificat CO2 pentru fiecare megawatt produs. Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (denumite generic certificate de carbon sau certificate CO2) sunt drepturi tranzacţionabile, fiind echivalentul unei tone de dioxid de carbon. Certificatele CO2 provin din alocările anuale făcute de Comisia Europeană către ţările membre. EU ETS (n.r. – European Union Emission Trading System) este schema europeană de comercializare a certificatelor CO2, un mecanism ce are ca scop reducerea emsiilor de gaze cu efect de seră, aplicat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, care se bazează pe principiul „limitare – tranzacţionare”. EU ETS este introdusă prin Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră. Din anul 2013, toate certificatele se achiziţionează de către poluatori pe bază de licitaţii. Dacă anul trecut un astfel de certificat se tranzacţiona la preţuri între 5 şi 7 euro, acum a depăşit 20 euro, ba chiar şi 25 euro!

Astfel, la o producţie de aproximativ 13 TWh (13.000.000 MWh), CE Oltenia ar trebui să achiziţioneze circa 13.000.000 certificate CO2. La un preţ de 20 euro/certificat, efortul financiar ajunge la 260.000.000 milioane euro (circa 1,2 miliarde lei). Cam o treime din cifra de afaceri a complexului energetic!

Se pare că, în prezent, producătorul de energie are bani pentru achiziţionarea a circa 9 milioane de certificate CO2 (850 milioane lei). Potrivit legislaţiei, până la sfârşitul lunii aprilie a unui an, trebuie demonstrat că o instalaţie mare de ardere (precum grupurile energetice pe cărbune) a achiziţionat toate certificatele CO2 aferente producţiei anului anterior. Certificatele neachiziţionate oricum trebuie cumpărate, dar, la aceasta, se aplică o penalitate de 100 euro/certificat neachiziţionat. Anul viitor, CE Oltenia „are toate şansele” să rămână cu 4.000.000 certificate neachiziţionate! Ceea ce ar însemna „o amendă” de 400.000.000 euro! La care se adaugă şi preţul certificatelor, adică alte 80 milioane euro.

Astfel, la sfârşitul lunii aprilie 2019, CE Oltenia s-ar putea trezi cu o datorie de aproape jumătate de miliard de euro! Evident, la o asemenea restanţă, complexul energetic nu are cum să supravieţuiască şi va intra, cel mai probabil, nu numai în insolvenţă, ci şi în faliment! Iar, un faliment al CE Oltenia va avea ca urmare un blackout „de toată frumuseţea” în România!

Despre Complexul Energetic Hunedoara nu mai discutăm, pentru că, practic, acest producător de energie pe bază de huilă nu a achiziţionat niciodată certificate CO2, iar datoria acestuia către Administraţia Fondului pentru Mediu (instituţia care „colectează” sumele din aceste certificate de emisii, dar şi din penalităţile pentru neachiziţionarea certificatelor) depăşeşte deja jumătate de miliard de euro!

CE Oltenia se împrumută ca să plătească certificatele de poluare

Pe site-ul complexului energetic este publicată ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor companiei, din 15 octombrie 2018, care, la punctul 3, prevede „aprobarea demarării contractării unei facilităţi de credit pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2018”.

Dacă va găsi o bancă dispusă să-i acorde un împrumut pentru consum, CE Oltenia ar putea „scăpa”, dar numai un an! Pentru că, potrivit Comisiei Europene, numărul total de certificate în circulaţie a fost de 1,65 miliarde, ceea ce implică faptul că 265 milioane certificate vor fi depuse, potrivit legislaţiei comunitare, în rezerva de stabilitate a pieţei (Market Stability Reserve) între ianuarie şi august 2019. Extrapolând pentru toate cele 12 luni ale anului, circa 397 milioane de certificate vor fi depuse în rezervă în 2019. Astfel, aproape 400 milioane certificate CO2 vor fi scose de pe piaţă anul viitor. Ceea ce, evident, va conduce la creşterea preţului acestora! Atunci când scade oferta, creşte preţul! Aşa că, dacă anul acesta, un certificat a ajuns la 20 euro, anul viitor ar putea ajunge la 30 euro! Dacă nu are bani suficienţi să plătească aceste certificate la un preţ de 20 euro, sigur CE Oltenia nu va avea bani să plătească la 30 euro!

Strategia energetică a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050, lansată, recent, în dezbatere publică de Ministerul Energiei, arată că „o importanță deosebită va avea lignitul în asigurarea adecvanței SEN (n.r. – sistemului energetic naţional) în situații de stres, precum perioadele de secetă prelungită sau de ger puternic”. „Cărbunele este resursa energetică primară de bază în componența mixului energetic (n.r. – românesc), fiind un combustibil strategic în susținerea securității energetice naționale și regionale. În perioadele meteorologice extreme, cărbunele stă la baza rezilienței alimentării cu energie și a bunei funcționări a Sistemului Energetic National (SEN), acoperind o treime din necesarul de energie electrică”, se mai arată în Strategie. Mai mult, documentul subliniază că „din rațiuni de securitate energetică, lignitul rămâne, în continuare, o parte semnificativă din mixul energiei electrice și în anul 2030”. Sau, cel puţin aşa îşi propun guvernanţii. Din păcate, acest obiectiv al Strategiei este greu de atins fără intervenţia statului.

Având în vedere că se vorbeşte despre securitate energetică, aceasta costă! De aceea, o variantă ar fi ca un consumator ce vrea siguranţă în aprovizionarea cu electricitate să plătească pentru această siguranţă. Se discută chiar ca valoarea certificatelor CO2 să fie evidenţiată separat pe factura de energie, aşa cum se întâmplă cu certificatele verzi, pe care consumatorii le plătesc pentru susţinerea energiilor regenerabile.

De remarcat, singurul care câştigă din aceste certificate de emisii este statul român! De exemplu, în perioada ianuarie – iulie 2018, în urma licitaţiilor, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a încasat aproape 400 milioane de euro. Şi aceasta în condiţiile în care preţul maxim al certificatelor CO2 nu a depăşit 15 euro. MFP transferă banii obţinuţi către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care nu poate utiliza sumele decât pentru proiecte care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De aceea, o altă variantă apărută în piaţă este ca jumătate din sumele ajunse la AFM să fie distribuite producătorilor de energie electrică pentru conformarea la condiţionalităţile de mediu. Reamintim, şi termocentralele pe gaze trebuie să achiziţioneze certificate CO2, aproximativ un certificat pentru fiecare 2 megawaţi produşi.

Cert este că, dacă statul nu intervine, în curând România va rămâne în beznă. La propriu!

din aceeasi categorie

1 comentariu

zzz septembrie 26, 2018 - 10:44 am

ar fi interesant ca cineva sa si semneze aceste „articole” sau, cel putin, sa puneti semn de advertorial.
CEO se da de ceasul mortii ca nu au bani de certificate dar nici un cuvant despre INCOMPENTENTA CRASA in care se lucreaza acolo.
asa cum nu poti construi un zid din caramizi si mortar dar fara sa pui apa in nici energie din resursa fosila nu poti vinde fara sa cumperi certificate in acelasi timp.
singurul lucru de care ar trebui sa se planga este : INCOMPETENTA1

Comments are closed.