Acasă Stiri ExterneAsia Pacific România pe locul 13

România pe locul 13

de GM

România ocupă locul 13 la nivel mondial în ceea ce priveşte atragerea investitorilor pentru derularea de proiecte de energie regenerabilă, a declarat Dan Simion, director general al Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS).

“România se află pe locul 13 în lume în ceea ce priveşte atractivitatea investitorilor pentru proiecte în energie regenerabilă. Este în interesul nostru, pentru că se creează locuri de muncă. Este un domeniu relativ nou şi oameni tineri implicaţi. Sper să ajungem şi la o ecuaţie de preţ avantajoasă pentru consumatorul casnic”, a precizat Simion, potrivit Agerpres.

În prezent, potrivit datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în România sunt în derulare şapte proiecte fotovoltaice, valoarea acestora ridicându-se la 13 milioane de euro.

Proiectele, care însumează o capacitate instalată de 16,7 MW, sunt localizate în Constanţa, Botoşani, Suceava, Vrancea, Covasna, Braşov şi Mehedinţi.

Phono Solar Technology Co. Ltd., una dintre cele mai renumite companii chineze din industria energiei regenerabile, şi Electrasol Proiect, o companie românească specializată în proiectarea, construirea şi exploatarea centralelor electrice fotovoltaice, au organizat conferinţa cu tema “Centralele electrice fotovoltaice – un succes al cooperării dintre mediile de afaceri din România şi R.P.Chineză”.

PhonoSolar, unul dintre liderii industriei de energie din resurse regenerabile, a fost înfiinţată de Sumec Group Corporation, o companie membră a China National Machinery Industry Corporation.

din aceeasi categorie