Acasă Economie România opreşte importul de cărbune

România opreşte importul de cărbune

de GM

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat că România nu va mai face importuri de cărbune, arătând că, în timpul mandatului său, nu au fost perfectate asemenea contracte, ele aparţinând de vechea conducere a instituţiei.

”Nu se va mai face import de cărbune decât dacă presupunem că minele din aici (n.r. – din Valea Jiului) nu vor putea asigura cantitatea necesară şi la un preţ competitiv. Pentru că, dacă vom merge pe preţuri foarte mari, atunci, nu vă supăraţi, nu vor putea să rămână în piaţă. Dacă urmăriţi ceea ce se întâmplă pe piaţa energiei, vedeţi că preţurile au scăzut, ceea ce determină ca toţi jucătorii din piaţă să ia măsuri pentru încadrare în preţuri, prin retehnologizare”, a spus Constantin Niţă.

Ministrul Energiei a vorbit, însă, de interesul existent al ministerului pe care îl conduce pentru investiţii în retehnologizarea capacităţilor de producţie şi în programele de mediu, astfel încât rezultanta acestora să fie încadrarea în preţuri competitive pe piaţa de energie.

Constantin Niţă şi-a manifestat speranţa ca, până în toamna anului viitor, cele patru mine de cărbune din Valea Jiului apreciate ca viabile (Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan), să intre într-un proces de retehnologizare şi să producă la costuri competitive.

Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, a afirmat că, la Termocentrala Mintia, se derulează o acţiune de control în ceea ce priveşte importurile de cărbune realizate până la începutul acestui an şi care au fost contractate de fosta conducere a agentului economic. El a arătat că rezultatele controlului vor fi făcute publice la finalizarea acestuia, potrivit Agerpres.

Conform Institutului Naţional de Statistică, în primele 4 luni ale acestui an, atât producţia internă, cât şi importul de cărbune s-au redus cu circa un sfert. Astfel, producţia internă a totalizat 1.681.500 tone echivalent petrol (tep), cu 512.500 tep (-24,4%) mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importul a fost de 203.200 tep, mai mic cu 25% (-67.800 tep) faţă de primele 4 luni din 2012. Pe de altă parte, datorită ploilor abundende şi vântului, piaţa internă “a fost inundată” cu energie ieftină, produsă în hidrocentrale (5 TWh) şi centrale eoliene (1,8 TWh), astfel încât electricitatea produsă în termocentrale, mai scumpă, nu a mai avut loc pe piaţă (producţia termo a scăzut cu 20,3% faţă de peioada ianuarie – aprilie 2013). În aceste condiţii, nici n-a mai fost nevoie de cărbune pentru a produce energie electrică.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a participat la deschiderea lucrărilor pentru două investiţii de mediu necesare în vederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf în atmosferă şi respectarea cerinţelor UE pentru depozitarea deşeurilor la Termocentrala Paroşeni. Valoarea celor două lucrări de investiţii se ridică la 65,3 milioane de euro, acestea urmând să se desfăşoare pe durata a 31 de luni.

din aceeasi categorie