România militează pentru cooperare la nivel internațional pentru a atinge ținta stabilită prin Acordul de la Paris, de limitare a creșterii temperaturii globale la cel mult 1,5 grade față de era preindustrială. Acesta este mesajul pe care ministrul Mediului l-a transmis la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP29, ce se desfășoară în aceste zile la Baku, Azerbaidjan. Delegația României este completată de doi adolescenți, membri ai Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF.
„Comunitatea științifică continuă să ne avertizeze că depășirea pragului de 1,5 grade Celsius duce la o realitate apăsătoare. Înseamnă insecuritate economică, socială și politică, inclusiv migrația climatică. Aceste situații trebuie să le evităm cu orice preț!”, a susținut ministrul român al Mediului, Mircea Fechet, la Baku, la COP29, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.
„Trebuie să acționăm împreună, lăsând deoparte diferențele și concentrându-ne pe ceea ce este esențial: păstrarea unei lumi în care generațiile actuale și viitoare pot trăi. România, împreună cu toate statele membre ale UE, se angajează ferm să implementeze măsurile necesare pentru a aborda schimbările climatice, atât în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și adaptarea la efectele negative ale acestora”,a mai spus demnitarul.
Totodată, demnitarul român a arătat faptul că România are o strategie pe termen lung pentru a atinge neutralitatea climatică, cel târziu, până la jumătatea secolului.
„Măsuri sectoriale specifice sunt incluse în Planul național pentru energie și climă, concepute pentru a asigura traiectoria corectă către neutralitate și punerea în aplicare a NDC la nivelul UE pentru 2030. Rezultatele COP29 ar trebui să confirme hotărârea noastră globală de a elimina treptat combustibilii fosili și de a accelera tranziția energetică. Impactul fizic al schimbărilor climatice ne arată că trebuie să acționăm pe scară largă asupra adaptării”, se arată în poziția României la COP29.
Ministrul Fechet a precizat că România a adoptat în această vară o nouă Strategie Națională de Adaptare la Schimbările Climatice, cu un plan de implementare dedicat, care conține măsuri specifice pentru 13 sectoare economice și sociale.
„La COP29, negocierea noului obiectiv colectiv cuantificat(NCQG-New Collective Quantified Goal) este complexă și reflectă tensiunile globale actuale, dar și oportunități de colaborare internațională pentru a aborda una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre: mobilizarea resurselor suficiente pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris. Implicarea tuturor entităților – sectoarele economice publice și private, instituțiile publice centrale și locale, mediul academic și ONG-urile – este crucială în realizarea ambițiilor noastre în materie de climă. În acest scop, în România, în prezent, acordăm prioritate dezvoltării de parteneriate cu sectorul privat în domeniul energiei, transporturilor și decarbonizării industriei”, a menționat ministrul Fechet.
„Implementarea acțiunilor climatice ar trebui să fie percepută de noi toți ca o oportunitate pentru dezvoltare economică, incluziune socială, asigurarea securității, bunăstării și păcii. Trebuie să lucrăm împreună la conștientizare, educație și participare incluzivă pentru o tranziție justă, pentru gestionarea eficientă a schimbărilor climatice și pentru menținerea în viață a obiectivului Acordului de la Paris. Transparența rămâne un pilon fundamental în toate etapele acestui proces. Eșecul nu este o opțiune pentru nimeni”, a completatministrul Fechet.
Din delegatia României fac parte, pe lângă oficiali din domeniu, și doi adolescenți, Eva (16 ani) și Victor (17 ani), membri ai Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF.
Cea de-a 29-a Conferință a ONU privind schimbările climatice (COP29) își propune să accelereze acțiunea globală privind schimbările climatice pe fondul escaladării provocărilor de mediu. Conferința se concentrează pe asigurarea investițiilor financiare semnificative necesare pentru a reduce emisiile și pentru a proteja populațiile vulnerabile, îndemnând totodată națiunile să-și actualizeze planurile de acțiune pentru climă pentru a îndeplini obiectivul de 1,5 grade Celsius al Acordului de la Paris. Conferința din acest an este găzduită de Azerbaidjan, care deține președinția COP29.
UE lucrează cu parteneri care au aceleași opinii pentru a asigura un rezultat de succes la COP29. În negocierile privind schimbările climatice, UE solicită și mai multe acțiuni în acest deceniu critic, inclusiv stabilirea unui nou obiectiv global privind finanțarea climatică, cu contribuții publice și private sporite pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în acțiunile lor în domeniul schimbărilor climatice; finalizarea negocierilor în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris privind piețele internaționale de carbon; continuarea implementării angajamentelor COP28 de a trece de la combustibilii fosili și de a face eforturi pentru contribuții mai ambițioase determinate la nivel național – planurile de acțiune ale țărilor în domeniul climei care urmează să fie realizate în 2025.