Românii riscă să fie îngropați de gunoaie, dacă nu se iau măsuri pentru colectare selectivă. Între timp, trebuiau închise 68 de depozite de deșeuri de când Comisia Europeană ne-a trimis în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Oficiali de rang înalt din conducerea statului au ajuns la concluzia că este necesar să se introducă și măsuri coercitive și fiecare să plătească după cât gunoi aruncă.
„În România, astăzi, mai avem capacitate de depozitare de 14 milioane de tone. La cât producem noi acum, între 6 – 7 milioane de tone, în mai puţin de trei ani, nu mai avem unde să depozităm gunoiul”, a declarat preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir, la Forumul „Gestionarea deşeurilor municipale”, organizat la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. „Discuţia că vom deschide alte depozite e una, din punct de vedere practic, irealizabilă. Ştiţi bine care e procedura ca să deschizi, astăzi, noi gropi de gunoi: referendum în respectiva localitate… Nu ştiu care locuitori din ţara asta vor dori ca în localitatea lor să se deschidă o groapă de gunoi”, a explicat Zamfir.
În opinia sa, irealizabilă este şi ţinta de reciclare de 50% până în anul 2020, în condiţiile în care în prezent aceasta se face doar pentru 5% din totalul deşeurilor.
Daniel Zamfir a susţinut că o măsură concretă pentru a încuraja colectarea selectivă ar fi implementarea taxei pe deşeuri la groapa de gunoi. În acest sens, el a salutat faptul că Senatul a adoptat un amendament în baza căruia a fost eliminată suspendarea taxei. Totodată, senatorul şi-a exprimat speranţa că proiectul va fi adoptat în această formă şi de către Camera Deputaţilor. „Cea mai importantă măsură, după părerea mea, este măsura coercitivă. Fără asta, nu vom avea nicio şansă să atingem vreodată ţintele pe care ni le-am propus. (…) În Europa aşa se întâmplă, plăteşti cât arunci, după principiul poluatorul plăteşte. (…) Colectarea selectivă presupune că fracţia uscată nu va fi cântărită şi nu va fi plătită”, a spus Daniel Zamfir.
Zamfir a adăugat că, în cazul în care România ar folosi toată masa organică aflată în gropile de gunoi din Bucureşti, ar putea acoperi 20-25% din consumul de gaze naturale al ţării. El a menţionat că, la nivel european, industria de reciclare este a doua din punct de vedere al dinamicii, după IT.
Statistica gropilor de gunoi
România a închis 11 depozite municipale şi un depozit de deşeuri periculoase din cele 68 de depozite municipale şi industriale pentru care a fost trimisă la CJUE şi se apropie de finalizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, care va fi aprobat de Guvern la sfârşitul lunii noiembrie, a declarat, luni, Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministru al Mediului, la Forumul „Gestionarea Deşeurilor Municipale”. Potrivit acesteia, până la sfârșitul anului, vor mai fi închide încă 3 depozite municipale. „Cei asupra cărora statul se va îndrepta pentru a recupera penalităţile, în cazul în care depozitele nu vor fi închise, vor fi proprietarii acestor depozite”, a subliniat ministrul. Împotriva României a fost deschisă o procedură de infringement pentru că nu a închis depozite de deșeuri neconforme, care a ajuns în faza finală, cea contecioasă, în urma căreia țara noastră ar putea să primească penalități de 200.000 de euro pe zi până la conformare.
În acest context, şeful de la Mediu a avertizat că legislaţia nu îi va mai ierta pe cei care nu respectă normele.
În plus, Graţiela Gavrilescu a precizat că informarea cetăţenilor reprezintă un aspect foarte important, pe care autorităţile îl au în vedere. „Din ianuarie, vom lansa, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, o campanie de informare a populaţiei, astfel încât informaţia să ajungă în casa fiecărui cetăţean şi, în felul acesta, de jos în sus, să pornim această campanie”, a arătat ministrul.
Incineratoare mai mici la București
De asemenea, primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a anunţat că la nivelul Capitalei vor fi amenajate mai multe incineratoare, pentru gestionarea deşeurilor municipale.
„La nivelul Primăriei Generale am găsit dorinţa de a se realiza un incinerator de mari dimensiuni, unic pentru Capitală şi zona limitrofă, care ar fi putut să obţină şi fonduri europene. Am discutat, am analizat, ne-am întâlnit cu mai mulţi specialişti în domeniu, inclusiv străini. (…) decizia noastră, la nivelul PMB, având în vedere urgentarea procesului de sortare şi colectare, este aceea de a merge pe varianta mai multor astfel de centre, nu doar a unui singur incinerator, care oricum ar fi produs pentru populaţie un anumit disconfort; nu în sensul emanării unor substanţe, care au un miros neplăcut, ci în sensul în care populaţia consideră că nu e atât de bine să ai locuinţa în proximitatea unui astfel de incinerator”, a afirmat Firea.



1 comentariu
[…] Sursă: România îngropată în gunoi în 3 ani […]
Comments are closed.