Acasă Analize România cu potenţial

România cu potenţial

de GM

România are un potenţial ridicat de creştere în ceea ce priveşte volumul investiţiilor financiare realizate de persoane fizice, comparativ cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), consideră XTB România, lider pe piaţa locală de brokeraj.

Conform estimărilor companiei, suma medie tranzacţionată zilnic pe bursă pe cap de locuitor este de 0,5 euro, considerând, ipotetic, că toţi românii realizează tranzacţii la bursă. Acest indicator atinge valori mai ridicate în alte ţări din regiune, precum Polonia (5 euro), Cehia şi Ungaria (4 euro), ceea ce arată că există un potenţial important de creştere a acestei sume şi în România.

Faptul că România are un număr mare de locuitori reprezintă, în sine, una dintre cele mai puternice premise pentru dezvoltarea, în continuare, a pieţei de tranzacţionare, este de părere Tadeusz Kuropatwinski, general manager XTB România. „Să nu uităm că România ocupă locul secund în ECE în ceea ce priveşte mărimea populaţiei şi că are aproximativ 5 milioane de angajaţi, care plătesc taxe. Aş spune că cel puţin 10% dintre ei, adică aproximativ 0,5 milioane de persoane, sunt investitori potenţiali, un număr semnificativ mai mare decât în alte ţări din regiune, precum Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croaţia sau Cehia. Acest lucru duce la un potenţial de creştere mai ridicat pentru piaţa de tranzacţionare din România”, a spus, într-un comunicat, Tadeusz Kuropatwinski.

Dezvoltarea pieţei locale poate fi alimentată, de asemenea, de faptul că Bursa rămâne atractivă – în 2011, valoarea tranzacţiilor s-a dublat în comparaţie cu anul anterior şi, chiar dacă acest indicator a scăzut în 2012, randamentele principalilor indici ai BVB (BET, BET-Fi) au fost considerabil mai ridicate decât dobânzile la depozite.

Conexiune rapidă

O altă premisă importantă constă în faptul că România are cea mai rapidă conexiune la internet din lume după Coreea de Sud, de aproximativ 15 megabiţi pe secundă (mbps), ceea ce înseamnă de cinci ori mai mult decât viteza medie a conexiunii de care beneficiază americanii în casele lor. Ţinând cont de importanţa semnificativă pe care o are accesul la internet în lumea tranzacţionării financiare, acesta este un real avantaj, care a influenţat pozitiv piaţa locală de tranzacţionare şi care va continua să îi susţină creşterea. Avansul rapid al dezvoltării internetului şi al accesului la acesta a făcut posibil ca orice persoană să poată utiliza instrumentele financiare oricând, oriunde, astfel că procesul de tranzacţionare a devenit mult mai facil pentru clienţi.

În plus, potrivit statisticilor XTB, din ce în ce mai mulţi români investesc, chiar şi sume mici de bani. Acest lucru poate fi considerat un semn pozitiv al interesului lor pentru tranzacţionare şi al dorinţei de a învăţa cum să realizeze tranzacţii cu mai mult succes.

Astfel, XTB România, care derulează o serie de proiecte educaţionale menite să îmbunătăţească abilităţile de tranzacţionare ale traderilor, estimează, pentru acest an, o creştere a volumului său lunar de tranzacţii în marjă de 10-15% comparativ cu 2012, când acesta a atins 6-8 miliarde euro.

X-Trade Brokers Dom Maklerski este lider pe piaţa de brokeraj în Europa Centrală şi de Est. Înfiinţată în 2002, în Polonia, compania are peste 20 de sucursale în Europa, Asia şi America de Sud. În România, X-Trade Brokers Dom Maklerski SA Sucursala Bucureşti (XTB România) este activă pe piaţă din 2009. Compania oferă acces la pieţele valutare (forex), de mărfuri şi de capital (acţiuni şi indici bursieri în pieţele majore şi cele emergente).

din aceeasi categorie