Acasă Analize Rețeliștii trebuie să investească anul acesta peste 1,7 miliarde de lei

Rețeliștii trebuie să investească anul acesta peste 1,7 miliarde de lei

de M G

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat, pentru anul 2021, investiții totale de cel puțin 1,684 miliarde lei în rețelele Transelectrica și ale distribuitorilor de energie electrică, se arată într-un comunicat de presă. Împreună cu investițiile nerealizate anul trecut și care trebuie finalizate anul acesta, companiile trebuie să investească, în total, 1,716 miliarde de lei. În plus, distribuitorii au și obligația de a racorda la rețea orice solicitant, client casnic sau noncasnic, a cărui instalație de racordare este mai mică de 2500 metri.

Lucrările de investiții au ca scop îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă a serviciului, a siguranței în funcționare, reducerea costurilor de operare şi mentenanţă, întărirea rețelelor pentru creșterea capacităţii de racordare la rețea a utilizatorilor, creșterea eficienței energetice și realizarea sistemelor de măsurare inteligentă, se menționează în comunicat.

Reamintim, ANRE a anuunțat, recent, că, în anul 2020, s-au efectuat investiţii totale în valoare de 1,563 miliarde lei, faţă de o valoare prognozată de 1,572 miliarde lei. Totuși, Autoritatea a permis operatorilor extinderea duratei de realizare a lucrărilor planificate în 2020 până la sfârşitul lunii octombrie 2021, având în vedere condiţiile dificile generate de pandemia de coronavirus. ”În situaţia în care ANRE va constata neîndeplinirea valorilor planificate, va aplica sancţiuni drastice conform prevederilor legale, care pot fi între 5% şi 10% din cifra de afaceri realizată de operatori în anul 2020”, se preciza într-un comunicat.

Cum, anul trecut, 4 companii nu și-au îndeplinit investițiile asumate, anul acesta trebuie să investească în plus, în total, alte 32 milioane de lei.

Anul acesta, cele mai mari investiții ”individuale” și le-a planificat operatorul de rețea și sistem Transelectrica: 330 milioane lei, la care se adaugă încă 2 milioane lei nerealizate anul trecut. În 2020, Transelectrica și-a planificat investiții de 171 milioane lei și a realizat 169 milioane lei (98,83%).

Având în vedere că, de la începutul acestui an, există o singură companie de distribuție membră a Grupului Electrica – Distribuție Energie România (DEER) – cea mai mare sumă de investit o are această  companie: 550 milioane lei. Din această sumă, Distribuție Energie România – zona Muntenia Nord investește 176 milioane lei, iar Distribuție Energie România – zona Transilvania Nord și Distribuție Energie România – zona Transilvania Sud – câte 187 milioane lei. Anul trecut, cele 3 distribuții au investit 596 milioane lei, din care Muntenia Nord 202 milioane lei (față de 203 planificate – 99,51%), Transilvania Nord – 190 milioane lei (față de 187 milioane lei planificate – 101,60%), iar Transilvania Sud – 204 milioane lei (față de 203 milioane lei planificate, 100,49%). Astfel, Muntenia Nord are ”o restanță” de un milion de lei nerealizată anul trecut și pe care trebuie să-l investească anul acesta.

E-Distribuție Muntenia (membră a Grupului Enel în România, care deservește Bucureștiul și județele Ilfov și Giurgiu) și-a planificat investiții de 215 milioane lei, cea mai mare sumă între distribuitorii ”individuali” de energie. Și anul trecut și-a depășit ținta, cu 4,80% (240 milioane lei, față de 229 milioane lei inițial). Grupul Enel deține în România și E-Distribuție Banat, care și-a planificat investiții în valoare de 127 milioane lei în acest an. Anul trecut a avut planificate investiții de 127 milioane lei și a realizat 110 milioane lei (86,61%), ceea ce înseamnă că anul acesta mai trebuie să investească 17 milioane de lei în plus. De asemenea, E-Distribuție Dobrogea este membră a Grupului Enel în România și are planificate investiții de 105 milioane lei în acest an. Anul trecut își planificase tot 105 milioane lei și a realizat 107 milioane lei (101,90%).

Astfel, Grupul Enel își propune anul acesta investiții în distribuțiile din România în valoare totală de 447 milioane lei, față de anul trecut când și-a planificat 461 milioane lei și a realizat 457 milioane lei.

Distribuție Energie Oltenia (membră a Grupului CEZ în România) și-a planificat investiții de 207 milioane lei în acest an. Anul trecut și-a depășit planificare cu 3,11% (a investit 199 milioane lei, față de 193 milioane lei cât își propusese).

Delgaz Grid (compania de distribuție a energiei și gazelor naturale din cadrul Grupului E.On în România) și planificat anul acesta investiții în rețelele de electricitate în valoare de 150 milioane lei. Anul trecut și-a planificat 154 milioane lei și a realizat 142 milioane lei (92,21%). Astfel, la cele 150 milioane lei planificate anul acesta trebuie să investească, până în lina octombrie, 12 milioane de lei nerealizate anul trecut.

De remarcat, doar Transelectrica și Distribuție Oltenia și-au planificat anul acesta investiții mai mari față de investițiile planificate anul trecut. 

În total, companiile de rețele vor să investească 1,684 miliarde lei, la care se adaugă 32 milioane de lei neinvestite anul trecut, în total 1,716 miliarde lei. Totuși, așa cum se arată și în comunicatul ANRE, ”suplimentar față de planul anual de investiții aprobat pentru fiecare operator de distribuţie, operatorii au obligația de a finanța realizarea instalaţiilor de racordare a clienţilor casnici, precum și a clienților finali noncasnici a căror instalație de racordare este mai mică de 2500 metri”.

din aceeasi categorie