Acasă MediuDezvoltare Durabila Rețeaua Kaufland din România a ajuns la 100 de magazine

Rețeaua Kaufland din România a ajuns la 100 de magazine

de GM

kauflandRețeaua Kaufland România a inaugurat magazinul cu numărul 100, în cartierul bucureștean Tudor Vladimirescu. Acesta este și cel de-al nouălea magazin al său din Capitală. Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.110 de magazine în 7 ţări, in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România.

Kaufland este cel mai mare retailer din România.Reprezentanții companiei spun că pentru Kaufland, bucureștenii sunt un partener important pentru că ei sunt printre cei mai exigenți consumatori din România.

”Departamentele de produse proaspete precum legume-fructe, lactate, carne, mezeluri, brânzeturi şi brutăria sunt esenţiale pentru magazinele noastre și vin în întâmpinarea acestui exigent public. De prezența noastră în municipiu au de câștigat nu doar clienții noștri, ci și locuitorii din jurul Bucureștiului. Regionalitatea constituie unul din punctele forte Kaufland. Portofoliul nostru este axat în principal pe produse de la furnizori naţionali şi regionali, ceea ce contribuie la întărirea economiei locale”, spun oficialii companiei.

Agenția Municipală pentru Locuri de Muncă a înregistrat în februarie 2014 un număr de 22.800 de șomeri în Bucuresti, între care 3.844 în sectorul 6 al capitalei.

”Kaufland România a creat până în prezent peste 12.700 de noi locuri de muncă directe în România, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti si Turda. Kaufland România este unul dintre primii trei angajatori privati din Romania. Acum, Kaufland Bucureşti Tudor Vladimirescu a creat peste 200 de locuri de muncă”, a informat retailerul.

Potrivit acestuia, cei 360.000 de locuitori din sectorul 6 – dar și cei aproape două milioane ai capitalei – vor avea acum la dispoziție și oferta de 22.000 de articole diverse (produse de marcă, produse regionale, mărci exclusive, produse atractive din domeniile menaj, sticlărie, porţelan, textile, electrice, papetărie, jucării, articole de sezon şi pentru petrecerea timpului liber, la care se adaugă oferte speciale săptămânale).

Kaufland România a creat până în prezent peste 12.700 locuri de muncă directe, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti şi Turda.

Kaufland este cel mai mare retailer din România după valoarea vânzărilor, depăşind Metro Cash&Carry, Auchan şi Carrefour. Compania a înregistrat în 2013 o creştere cu peste 20% a profitului net, la 331 milioane lei (75 milioane euro), în timp ce afacerile au urcat cu 13%, la 7,26 miliarde lei (1,64 miliarde euro). În 2012, retailerul a avut o cifră de afaceri de 6,4 miliarde lei (1,4 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi un profit net de 274,5 milioane lei (61,6 milioane euro), cu 64% mai mare.

Retailerul a deschis primul magazin în România în anul 2005 şi este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de discount Lidl.

 

din aceeasi categorie