Premierul Victor Ponta a primit miercuri la Palatul Victoria o delegație a consorțiului format din ExxonMobil și OMV Petrom pentru a discuta despre evoluția proiectelor de explorare a resurselor de gaze naturale din Marea Neagră. De asemenea, şi preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu reprezentanţii celor două companii, oficialii Petrom subliniind în discuţii importanţa stabilităţii şi predictibilităţii în plan fiscal şi legislativ, astfel încât investiţiile să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu şi lung.
Primirea a avut loc în contextul vizitei în România a vicepreședintelui ExxonMobil Exploration Company, Michael Cousins și a vicepreședintelui pentru operațiunile din Europa, Tristan Aspray.
„Reprezentanții consorțiului au prezentat progresele obținute în ultimele luni în operațiunile din zona adâncă a perimetrului Neptun și au reconfirmat interesul pentru continuarea investițiilor în conformitate cu programul de lucrări asumat. Primul ministru s-a interesat de stadiul cooperării dintre consorțiu și compania Transgaz pentru realizarea investițiilor și asigurarea preluării, în perspectivă, în sistemul național de transport din România, a hidrocarburilor ce vor fi exploatate în perimetrele din Marea Neagră. De asemenea, reprezentanții consortiului s-au interesat de evoluțiile în privința cadrului de reglementare din sectorul petrol și gaze și au apreciat preocuparea Guvernului României pentru încurajarea investițiilor sustenabile în acest sector strategic”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premierul Victor Ponta a reafirmat cu acest prilej atenția specială pe care o acordă succesului operațiunilor de explorare și exploatare a resurselor energetice din Marea Neagră, astfel încât în viitor acestea „să poată consolida securitatea energetică a României și în plan regional”.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom, în contextul asocierii dintre cele două companii în legătură cu explorarea şi exploatarea resurselor de ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră.
„Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat potenţialul major al României în domeniul resurselor energetice, precum şi interesul ţării noastre de a-şi valorifica, în mod sustenabil şi competitiv, avantajele de care dispune în domeniul energetic”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit documentului citat, reprezentanţii celor două companii au subliniat importanţa stabilităţii şi predictibilităţii în plan fiscal şi legislativ, „astfel încât investiţiile majore, care au fost şi vor fi efectuate în continuare în spaţiile maritime ale României, să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu şi lung”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
În acelaşi timp, au fost menţionate beneficiile mutuale ale explorării şi exploatării resurselor din zona Mării Negre, cu precădere în contextul geopolitic şi economic actual.


