Secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vişan a dat asigurări că RADET are asigurat întreg combustibilul necesar pentru această iarnă, după ce ELCEN a negociat cu Romgaz cantităţile necesare.
„Cum trecem această iarnă? Contractul de gaz: aveţi asigurat întreg combustibilul necesar pentru această iarnă. ELCEN a reuşit să negocieze cu Romgaz cantităţile necesare, în integralitate, acoperind şi problema dezechilibrelor pe care le generează variaţiile de temperatură. Este un contract bun, un contract corect, care asigură stabilitate pentru această iarnă. (…) Avem toate condiţiile şi vă garantez că nu vă vom crea nicio dificultate în asigurarea energiei termice necesare pentru populaţie”, a spus el.
Precizările au fost făcute în cadrul unei întâlniri dintre premierul demis Viorica Dăncilă, primarul general Gabriela Firea şi reprezentanţi ai sindicatului Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice, pe tema asigurării cu apă caldă şi căldură a Capitalei, precum şi a legislaţiei privind energia termică.
Viorica Dăncilă a precizat, la rândul său, că se va modifica OUG 114/2018, prin care se plafonează prețul la gazele naturale pentru consumatorii casnici și termocentralele ce asigură energia termică pentru populație.
„Aţi ridicat două probleme (n.r. – în cadrul întâlnirii), una referitoare la problema pe care o aveţi cu ELCEN. Este adevărat, este o problemă care apare în fiecare an. Nu mi se par justificate aceste atacuri de fiecare dată la RADET şi, în special, la primarul general al Capitalei. Referitor la cea de-a doua problemă ridicată, cea cu plafonarea de 68 de lei la gaze, decizie pe care am luat-o în cadrul Ordonanţei 114, este adevărat că aici trebuie să venim cu o modificare, o modificare pe care am solicitat-o deja Ministerului Energiei, şi anume definirea consumatorului vulnerabil, astfel încât această plafonare la preţul energiei să se regăsească în factura fiecărui consumator vulnerabil. Acest lucru ajută şi RADET, pentru că ELCEN nu mai poate ridica preţul, astfel încât să fie afectat RADET-ul”, a spus prim-ministrul potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, i-a cerut prim-ministrului Viorica Dăncilă să intervină în „conflictul” dintre regie şi ELCEN.
„O să îmi permit, doamnă prim-ministru, în numele a 3.000 de angajaţi, să vă cer două lucruri: să interveniţi în acest conflict, pot să îi spun, între RADET şi ELCEN. Nu este normal ca aproape săptămânal să avem atacuri asupra atât a primarului general, cât şi a RADET, atacuri care au ca pretext o aşa-zisă datorie. Ca să vă dau un exemplu, că această teză este una falsă, vreau să vă spun că anul trecut valoarea datoriei RADET către ELCEN a fost aproximativ aceeaşi ca anul acesta. Anul trecut, subvenţia a fost plătită. Deci, trebuie să înţelegem că valoarea datoriei nu se datorează neplăţii Primăriei, ci caracterului ciclic al RADET. Noi vara producem puţin şi vindem puţin, datoria urmând să fie plătită imediat cu începerea sezonului rece. Acelaşi lucru se întâmplă an de an”, a spus Burghiu.
El a mai cerut ca plafonarea preţului la gaze să fie resimţită şi de bucureşteni, adăugând că preţul practicat de către ELCEN nu a fost modificat în concordanţă.
„Un al doilea lucru pe care aş vrea să vă rog este să avem asigurări că măsură foarte bună pe care Guvernul a luat-o prin Ordonanţa 114, prin plafonarea preţului la gaze la 68 de lei, să fie resimţită de cei 1,5 milioane de bucureşteni care beneficiază de acest sistem. În momentul de faţă, ELCEN cumpără la preţul de 68, dar preţul de difuzare către noi nu este diminuat. Am primit asigurări de la ANRE şi sperăm ca în perioada imediat următoare această decizie să includă şi această diminuare”, a mai spus el.



