Acasă EconomieBanci & Asigurari Rabla de mai

Rabla de mai

de L M

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că programele Rabla și Rabla Plus, etapa lunii mai 2022, vor demara cu o săptămână înârziere față de planificarea inițială, dar cu un nou soft de încărcare a cererilor de finanțare. Istoricul AFM privind sistemele informatice nu este chiar în avantajul Administrației, având în vedere că toate programele demarate în ultima perioadă au avut probleme de soft. Vestea bună este că vor fi mai mulți bani decât se alocase inițial, fiind vorba de fonduri neutilizare în edițiile anterioare.

O nouă sesiune de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic și Rabla Plus va începe pe 13 mai 2022, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Inițial, etapa programului trebuia să debuteze pe 6 mai 2022.

„Pentru a veni în sprijinul solicitanților care vor să obțină finanțare prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), Administrația Fondului pentru Mediu a reconfigurat etapele de desfășurare a acestora ca urmare a modificării softului de înscriere în cadrul celor două programe”, precizează comunicatul.

Potrivit noului calendar, în perioada 13-31 mai 2022, se va defășura prima sesiune din noua configurație, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul cele două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

„Tot pentru facilitarea obținerii finanțării, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora, ținând cont de procedurile de achiziție publică pe care entitățile respective trebuie să le desfășoare”, arată documentul.

Pe de altă parte, AFM a făcut o analiză a celor două programe, de la demararea acestora, în anul 2020, până în prezent și a identificat sume neutilizate, care pot fi puse la dispoziție pentru noile sesiuni de înscriere. În noile condiții, bugetul Rabla Clasic, persoane fizice, va fi de 335,5 milioane de lei; pentru persoane juridice sunt alocate 123 milioane de lei, iar pentru UAT-uri și instituții publice, alte 50 milioane de lei. Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice, va avea un buget de 262 milioane de lei; pentru persoane juridice sunt alocate 190,3 milioane de lei, iar pentru beneficiari UA.-uri și instituții publice, alte 100 milioane de lei.

„Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM. Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor”, completează comunicatul.

 

din aceeasi categorie